Publicat: 6 Martie, 2013 - 17:46
Share

Expoziţia "THE HUMAN BODY" vine în premieră în România, aceasta incluzând peste 200 de exponate - corpuri umane reale, care, prin disecţiile la nivelul organelor şi ţesuturilor oferă o perspectivă unică, tridimensională, fidelă, asupra a ceea ce se află sub piele, asupra miracolului corpului omenesc şi a modului în care acesta funcţionează.

Evenimentul este produs de GForce ExhibitionS  şi organizat de Events în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa.
 
Expoziţia "THE HUMAN BODY" se deschide pe data de 22 Martie 2013 la Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", unde poate fi vizitată până pe data de 30 Iunie 2013, zilnic de marţi până duminică inclusiv, între orele 10.00 – 20.00.
Extraordinarele exponate au fascinat deja peste 20 de milioane de vizitatori din întreaga lume, fiind prezentate în orașe precum: Londra, Amsterdam, Barcelona, Bratislava, Budapesta, Dublin, Kiev, Lisabona, Madrid, Praga, Torino, Viena, Oostende. Expoziţia "The Human Body" îşi propune să schimbe modul în care vizitatorii percep corpul uman, oferind românilor, în premieră, o şansă unică de a-şi privi organismul prin ochii unui chirurg şi de a experimenta o incursiune vizuală în interiorul său. Nu în ultimul rând, scopul expunerii este și acela de a-i determina pe vizitatori să-şi respecte şi să-şi îngrijească organismul, acordând atenţie felului în care aleg să trăiască.
Presa internaţională despre Expoziţia "The Human Body":
"Îţi taie respiraţia, este teribila şi chiar frumoasă" - Irish Times (Irlanda)
"O călătorie fascinantă în corpul uman" - Il Giornao Edelpiemonte (Italia)
"O expoziţie impresionantă ... Această expoziție unică îndeplinește toate aşteptările" - Comerţ Oostende (Belgia)
"Cea mai vizitată şi controversată expoziţie de pe planetă… O adevărată călătorie de la ştiinţă la mister" - Libero-ul Sri (Italia)

Expoziţia "The Human Body" îşi poartă vizitatorii într-o călătorie uluitoare prin nouă galerii ce prezintă  componentele esenţiale ale anatomiei umane. "De ce strănutăm?.. De ce sunt şoldurile femeii mai mari decât cele ale bărbatului?.. Unde se află cele mai mici oase în corpul nostru? Care sunt efectele fumatului pasiv asupra fertilităţii? Care muşchi sunt mai puternici, cei ai femeii sau ai bărbatului? Care este rolul placentei? Unde se găseşte vertebra Atlas în corpul nostru? Dar tendonul lui Ahile? Ce este o scanare TC? De câte ori respirăm, în medie, pe minut? Colesterolul, bun sau rău?" sunt doar câteva din întrebările la care veţi afla răspuns vizitând expoziția ”The Human Body”. Vizitatorii vor putea vedea efectele fumatului (vor avea ocazia să compare un plămân sănătos cu un plămân grav afectat de fumat), ale obezităţii şi ale altor afecţiuni cauzate de neglijarea organismului.

Corpurile umane prezentate în cadrul expoziţiei "The Human Body" au fost donate, în conformitate cu legislaţia chineză, către Dalian Hoffen Bio-technique Laboratory; sunt nerevendicate, iar moartea lor a survenit din cauze naturale. Institutul cercetează şi dezvoltă tehnica plastinaţiei pentru conservarea corpurilor umane, furnizând exponate şcolilor de medicină, dar și vizitatorilor muzeelor, în scop educațional. Prin plastinaţie, țesutul uman este conservat definitiv prin tratarea cu cauciuc siliconic lichid.

Rezultatul final este un organ sau un organism uman cauciucat, perfect conservat până la nivel celular, și în mod definitiv. Această tehnică permite prezentarea corpului uman în toată complexitatea sa de sisteme: osos, muscular, nervos, circulator, digestiv, etc. Procesul de transformare a unui întreg  organism uman într-un exponat plastinat poate dura mai mult de un an. Toate exponatele sunt tratate cu maximă grijă şi respect.
Biletele intră în vânzare începând de azi, 6 Martie. Copiii cu vârste mai mici de 7 ani beneficiază de acces gratuit. Presale: adulţii care achiziţionează bilete în avans, în perioada 6 martie - 21 martie, beneficiază de un discount de 20% (ofertă valabilă numai pentru adulţi). Oferta este diponibilă în număr limitat. Tichetele se pot cumpăra online pe www.eventim.ro, sau prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librariile Humanitas, librariile Carturesti).

Biletele pot fi achiziţionate şi în două rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Eventim din str. Polonă nr. 15.
Preţuri bilete:
 - Adulţi: marţi - vineri - 50 de lei, sâmbătă - duminică - 60 de lei
 - Pensionari şi studenţi - marţi - vineri - 40 de lei, sâmbătă - duminică - 50 de lei
 - Copii (7-18 ani) - marţi - vineri - 32 de lei, sâmbătă - duminică - 40 de lei
 - Grupuri de peste 10 copii - marţi - vineri - 30lei/pers. (pentru clasele de elevi este necesară o rezervare la adresa ca @ events.ro)
Abonament de familie:
 
 - 1 adult + 2 copii - marţi - vineri - 85 de lei, sâmbătă - duminică - 100 de lei
 - 2 adulţi + 1 copil - marţi - vineri - 110 de lei, sâmbătă - duminică - 120 de lei
 - 2 adulţi + 2 copii - marţi - vineri - 120 de lei, sâmbătă - duminică - 135 de lei
 
GForce Exhibitions, companie cu renume mondial, a creat până în prezent nenumărate importante expoziţii itinerante. Cu peste 50 de ani de experienţă combinată, echipa de la GForce Exhibitions are ca obiectiv oferirea unei experienţe unice vizitatorilor, organizând şi prezentând expoziţii inovatoare, cu puternic impact educaţional. La nivel internaţional, expoziţiile produse de organizatorii "The Human Body" ExHIBITION au atras până acum un public ce depăşeşte 50 de milioane de vizitatori.
 
Autor: Călin Angheluţă