Publicat: 12 Februarie, 2019 - 20:20
Galeria Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, 15 februarie–1 martie 2019

Laura Nicolae este istoric de artă, absolventă a Universităţii din Padova, care şi-a urmat, în paralel cu activitatea curentă, pasiunea de pictoriţă autodidactă. Este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România. A expus în numeroase expoziţii personale şi colective în Italia (2005, 2011, 2013, 2019), Peru (2015), Japonia (2015, 2017), Grecia (2016) şi Germania (2016). A realizat ilustraţie de carte şi a publicat de curând volumul în limba italiană şi engleză «Haiga a modo mio» (2018).

 

Pictura Laurei Nicolae aduce pe scena artistică italiană o contribuţie culturală nouă, datorită caracterului transcultural al imagisticii sale. Sensibilitatea formală şi cromatică şi-a format-o, la începuturile activităţii artistice, în contact cu arta medievală a ţării sale de origine, România, pictând icoane tradiţionale în stil bizantin. Pe această bază culturală s-au decantat, prin esenţializare, formele şi sugestiile transmise de impulsurile coloristice. A urmat drumul acelor maeştri care cred că la abstractizare se poate ajunge doar după o solidă înţelegere a modalităţilor de transformare a materiei pictorice în forme simbolice. La observarea atentă a drumului spre abstract a picturii europene şi americane din secolul XX s-a adăugat interesul artistei pentru tradiţia vizuală şi de gândire a Orientului îndepărtat, cu precădere cultura niponă şi taoistă. Acest interes se traduce în adoptarea unor elemente compoziţionale tipice, cum ar fi asimetria şi prezenţa funcţională a spaţiului gol pe pânză. De asemenea, artista se inspiră din stilul Haiga, compoziţii care presupun alăturarea unor scurte poezii de 17 silabe (haiku) cu imagini de multe ori extrem de sintetice. Acest amestec de influenţe culturale oferă şansa unor creaţii al căror caracter nedefinit lansează o provocare vizitatorului, care va da o interpretare personală semnelor lăsate pe pânză în mod mai mult sau mai puţin aleatoriu. Un aspect de asemenea inovativ este tehnica folosită pentru realizarea picturilor. Artista intervine numai parţial, dispunând culorile pe pânză: ea lasă ca apa să le transporte, creând spontan jocuri de forme. Picturile rezultate din demersurile artistice ale Laurei Nicolae sunt un exemplu fericit de integrarea a stilemelor din arta culturii române printr-o perspectiva în care se creează o linie de continuitate între aspectul naţional şi cel internaţional, fără ca elementele tipic româneşti să se piardă în acest schimb constant.

 

«Arta Laurei Nicolae are – scria recent Fernando Torres, Preşedinte al Instituto Cultural Peruano Norteamericano din Lima –, subtila eleganţă care îşi are originea într-o excepţională intuiţie cromatică. Compoziţii care, traversând extremele spontaneităţii gestuale până la o construcţie mai elaborată, ne retrimit cu gândul la teritoriile acţionismului şi impresionismului abstract nord-american. Desigur, distanţa conceptuală este foarte mare. Nicolae face în aşa fel încât dialogul dintre haiku şi imagini să fie în acelaşi timp real şi frumos. O experienţă care îmbrăţişează cu gingăşie sensibilitatea observatorului».

 

Operele expuse de Laura Nicolae în Galeria Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia sunt rezultatul echilibrării tendinţelor simplificatoare ale Informalismului european şi american cu sugestiile cromatice de inspiraţie bizantină. Fiecare lucrare, executată în acrilic pe pânză, uneori cu colaje de hârtie sau fragmente textile, este însoţită de o scurtă poezie de inspiraţie japoneză (haiku) compusă tot de artistă.

Tag-uri Nume: