28 mai 2022

Expoziția Sub masca actorului

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Calea Griviței, 64-66, Sala „Alexandru Oprea”
7-30 decembrie 2021

Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește, în perioada 7 – 30 decembrie 2021, la sediul din Calea Griviței 64-66, Sala „Alexandru Oprea”, expoziția Sub masca actorului prin care Asociația Culturală GERMINIS dorește să aducă un omagiu marelui actor și regizor George Motoi, care ar fi împlinit 86 de ani în luna ianuarie 2022 și a cărui carte postumă a fost recent publicată.

„Cei care l-am văzut, își vor aminti, în mod sigur, de destinul lui de erou al scenei și al filmului, de un echilibru aparte al ființei lui, în raport cu ce se întâmpla în jur, și de un destin artistic împlinit.” (Ion Caramitru, în deschiderea expoziției – pe data de 4 martie 2020, în foaierul Media al TNB)

Fotografiile expuse în cadrul expoziției, reprezentative pentru bogata sa carieră artistică, surprind roluri pe cât de diverse, pe atât de nuanțate, ca expresivitate și vigoare.

„Actorul este instrumentul cu claviatura de suflete, caractere și glasuri”, considera George Motoi. Iar fotografiile din această expoziție transmit, încă, ecoul „sunetelor” acestui „instrument” atât de fin și de puternic, totodată…

Vizitarea expoziției se face pe baza unei programări la numărul de telefon 0762.671.698 sau prin trimiterea unui e-mail la adresa relatiipublice@mnlr.ro, cu respectarea măsurilor legale, impuse de situația actuală.