Publicat: 3 Aprilie, 2019 - 09:24
Cu sprijinul Institutului Cultural Român, sub auspiciile Președinției române a Consiliului Uniunii Europene.

La data de 2 aprilie 2019, a avut loc, în Luxemburg, vernisajul expoziției de artă plastică româneasă contemporană „Mitologii”, organizată de Ambasada României în Marele Ducat al Luxemburgului cu sprijinul Institutului Cultural Român, sub auspiciile Președinției române a Consiliului Uniunii Europene.

Venisajul s-a desfășurat în prezența ministrului luxemburghez al culturii, doamna Sam Tanson.

Evenimentul a făcut parte din programul cultural de promovare a Președinției române a Consiliului Uniunii Europene în Luxemburg propunându-și să prezinte publicului local și european din Marele Ducat o selecție de opere reprezentative ale artei plastice contemporane românești : pictură, sculptură, fotografie etc.

Participanții – ambasadori și membri ai corpului diplomatic din Luxemburg, reprezentanți ai vieții culturale și politice luxemburgheze, precum și membri ai comunității românești din Marele Ducat – au avut oportunitatea de a cunoaște România și prin intermediul fenomenului artistic românesc contemporan, expoziția reunind nume importante din arta contemporană românească, de la artiști ai anilor ’80 până la noile generații, în curs de afirmare.

Expoziția va rămâne în Luxemburg până la data de 15 aprilie 2019, la Abația Neumünster, locul unde România semna în 2005 Tratatul său de aderare la UE.

Doi ani mai târziu, în 2007, Luxemburgul și Sibiul, dețineau, împreună, titlul de ”Capitală Europeană a Culturii”, moment care a reprezentat punctul de pornire al unei cooperări culturale fără precedent. În acest context, ambasadorul României în Luxemburg, E.S. Lilian Zamfiroiu, a subliniat, în cadrul intervenției sale, că obiectivul mandatului său este acela „de a menține și încuraja dezvoltarea acestei dinamici susținute a legăturilor culturale bilaterale”.

Ministrul luxemburghez al culturii, E.S. Sam Tanson, a precizat, la rândul său, că relațiile culturale bilaterale se află la un nivel foarte bun și a afirmat că expoziția îi ”stârnește interesul de a vizita România”.

Expoziția „Mitologii” a fost organizată de Ambasada României în Luxemburg cu sprijinul Institutului Cultural Român și în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România și Abația Neumünster din Luxemburg și este primul eveniment dintr-o serie de manifestări culturale ce urmează a fi organizate de Ambasada României în Luxemburg pe durata Președinției române a Consiliului Uniunii Europene.

Coordonatorul proiectului este domnul Petru Lucaci, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România, iar curatorul expoziției este artistul Răzvan Boar. 

Expoziția cuprinde operele artiștilor Aurora Kiraly, Arantxa Etcheverria, Ioana Stanca, Iosif Kiraly, Petru Lucaci, Adrian Dan, Gili Mocanu, Răzvan Boar, Radu Pandele.

 

 

Tag-uri Institutii: