7 iulie 2022

Expoziţie de pictură la Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Vineri, 3 iunie 2022, începând cu ora 18.00, la Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania din Braşov, va avea loc vernisajul expoziţiei Pavilionul, aparţinând artistei Gabriela Bodin. La eveniment vor participa autoarea expoziţiei şi curatoarea Cristina Simion.

În deschidere, Anastasia Barbu va susţine un mini-recital de muzică clasică. Programul cuprinde lucrări de Beethoven, Mozart şi Scriabin.

O personalitate artistică neobişnuit de puternică, Gabriela Bodin (n. 1983 la Focşani, trăieşte şi lucrează în Bergamo, Italia) revine în România, la şase ani după două expoziţii personale în cadrul unui singur turneu, la Bucureşti, unde a expus la ArCUB şi Galateca.

„Pavilionul este o metaforă vizuală, care vizează unele dintre temele bine-cunoscutului roman Pavilionul Canceroşilor al lui Soljeniţ în – exilul perpetuu, cruzimea gratuită, natura puterii, responsabilitatea morală, epuizarea, preţul conştiinţei, fără însă a deveni în niciun fel ilustrarea epică a romanului şi fără alte referinţe la opera literară. Capacitatea Gabrielei Bodin de a evita clişeul imagistic şi tematic e reflectată de scene figurative în cadre neaşteptate, în care apar copii şi animale, personaje caracterizate de intensitatea unor emoţii voit neclare în transpunerea lor vizuală, care îşi pierd inocenţa şi contururile, aspirate de vortexul culorilor gotice.” – notează Cristina Simion.

Gabriela Bodin este un artist afirmat cu maturitate pe plan internaţional, cu numeroase expoziţii personale în Italia, Marea Britanie, Germania, Statele Unite ale Americii, China, recompensată cu prestigioase premii pentru pictură. Lucrările sale se regăsesc în numeroase colecţii private, mai ales în Europa.

Expoziţii personale si participări recente la târguri internaţionale de artă (selecţie): Dynamite Art Fair (Brixton, London UK) 2022, New York Moniker art fair 2019, Fuori salone Mario Giusti HQ art gallery (Milano) 2019, Incarnato , Ghiggini 1822 art gallery (Varese) 2019, BAF Bergamo art fair 2019, Visioni contemporanee , ex Chiesa dell’Angelo (Lodi) 2018, COMBAT PRIZE Museo civico G. Fattori (Livorno) 2018, Animal Farm Mario Giusti HQ art gallery (Milano) 2017, Past Present Future 1963 Gallery London 2017, Arte Genova 2017, AAF Milano 2017, Arte Piacenza 2017, Quiet solo show , Galerie am Max Monument (Munchen) 2017, Moniker Art Fair (London, UK) 2016, ARCHIVE – black cube concept, solo show Galeria Galateca (Bucureşti) 2016, Retention ARCUB (Bucureşti) 2016, St’Art fair (Strasbourg) 2015, Art without borders Living Art Gallery (Hungerford, UK), 2015, Vernice Art fair (Forli), 2015, Menschen und Tiere, Tiny Griffon Gallery (Nurnberg), 2015 , Lille Art Up 2015 (Lille), Gabriela Bodin, Prince & Princess Art Gallery (Paris), 2015.

Născută la Brasov, Anastasia Maria Barbu a început să studieze pianul la 8 ani, la Liceul de Muzică Tudor Ciortea. În anul 2020 a fost acceptată la The Purcell School for Young Musicians, iar din septembrie 2022 îşi va continua studiile în Scoţia, la The Royal Conservatoire of Scotland. Anastasia a participat la concursuri şi recitaluri naţionale şi internaţionale, acoperind un repertoriu divers.

Partener: Tiny Griffon Gallery

Expoziţia, care include numeroase lucrări reprezentative pentru stilul care a făcut-o cunoscută pe Gabriela Bodin, poate fi vizitată până pe data de 30 iulie 2022, la Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania din Braşov.

Intrarea este liberă.