Publicat: 14 Septembrie, 2012 - 20:16
Share
-cuprinde 60 de fotografii alb-negru selectate din arhiva Marín, recuperată în ultimii ani

Joi, 20 Septembrie, ora 19.00, Instituto Cervantes din Bucuresti organizează vernisajul expozitiei de fotografie
 "Marín. Fotografii 1908-1940".

Expozitia – care călătoreste in mai multe centre Cervantes din toată lumea – este realizată
in colaborare cu Fundatia Pablo Iglesias si cuprinde 60 de fotografii alb-negru selectate din arhiva Marín, recuperată in ultimii ani.

La vernisaj participă:


E.S. Dl. Estanislao de Grandes Pascual - Ambasadorul Spaniei in Romania

Lucía Ramón Pla - fiica artistului

Óscar Martín del Barrio - coordonatorul expozitiei (Fundatia Pablo Iglesias)



„E important de inteles că nu ne aflăm doar in fata recuperării unei arhive fizice, cea a lui Marín, ci că asistăm la ceva mult mai important: recuperarea unei voci pe care o pierduserăm, a unei forme de exprimare si de viată, dedicată celorlalti, evident, in primul rand congenerilor, dar si nouă. Odată cu el, se recuperează tot ceea ce a mai rămas din generatia lui, inteleasă ca grup, si se deschide o cărare pe care o formă de inteligentă vizuală ce incă ne este atat de necesară ca să intelegem cine am fost si cine suntem se va intoarce acasă din uitare. Si altii au suferit aceeasi soartă ca el, vor trebui recuperati, pentru că ei toti au construit naratiunea cea mai completă care ne descrie: imaginea in oglindă. Fără ei, oglinda e spartă. E o revendicare necesară, nu doar autorilor, ci si nouă insine.“ (Rafael Levenfeld, Valentín Vallhonrat, „Luis Ramón Marín. Arhiva si opera sa“)

Instituto Cervantes Bucuresti – o institutie de limbă si cultură hispanică avand o remarcabilă traditie in Romania – s-a mutat in această vară in sediul de pe Bd. Regina Elisabeta, unde beneficiază, pe langă numeroase săli de clasă pentru cursurile de spaniolă, de spatii expozitionale si de evenimente, in care vor avea loc proiectii de film, lansări de carte, concerte si intalniri cu oameni de cultură.
Programul cultural al Instituto Cervantes se găseste pe site-ul său, bucarest.cervantes.es.