4 octombrie 2022

Expoziție ”MESERII LEGENDARE”, în foaierul Sălii de Plen a Senatului României

Distribuie pe rețelele tale sociale:

„Au învins timpul și au dat valoare unor meserii aflate la intersecția dintre trecut și prezent, tradiție si modernitate, inedit și conservatorism. Făuritorii de frumos le-au ridicat prin harul lor la rang de artă și le-au acordat nimbul nemuritor al unor MESERII LEGENDARE”
Vă invităm la vernisajul Expoziției ”MESERII LEGENDARE”, un proiect iniţiat şi derulat de Centrul pentru Seniori al Municipiului București – CSMB, în parteneriat cu Senatul României – Comisia pentru Învățământ, Guvernul României, CONAF – Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin, Institutul Național al Patrimoniului – Ministerul Culturii.
Evenimentul va avea loc luni, 28 martie 2022, orele 14:00, în foaierul Sălii de Plen a Senatului României.
Acest proiect dedicat profesiilor și meseriilor legendare este o încununare a iniţiativei Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti și are ca scop omagierea unor demni reprezentanți ai unor profesii și meserii, care odată cu trecerea timpul au intrat în negura uitării. Ei sunt cei care cu greu au reușit să țină ștacheta ridicată peste aceste profesii, aflate cândva la loc de cinste în Bucureștii marilor schimbări și să-și transforme pasiunea în profesie, iar meseria în mod de viață.
La eveniment vor fi prezenți protagoniștii acestei expoziții emblematice pentru București, precum și reprezentanți ai instituțiilor partenere, oficialități, personalități ale societății civile și elevi. Pe lângă expoziția de fotografie, vor fi expuse obiecte, piese de colecție, ustensile și instrumente de lucru care ilustrează activitatea distinșilor seniori de legendă
Expoziția ”MESERII LEGENDARE” poate fi admirată până pe 8 aprilie 2022.
Pe parcursul duratei acestui proiect, în foaierul Sălii de Plen a Senatului României vor avea loc întâlniri ale tinerei generații cu protagoniștii acestei expoziții, cei care au scris istorie în domenii precum aviație și aeronautică, artă plastică, vestimentară și manufactură.
Aceste întâlniri vor avea loc sub genericul ”MESERII LEGENDARE – Ateliere Demonstrative de Creație și Istoria pe scurt a unor Meserii Legendare”:
• Atelier de Creație – manufactură (exemplificarea realizării unor păpuși și marionete din diferite materiale).
• Atelier de Istorie a Aviației (prezentarea istoriei și evoluției aviației aeronauticii românești)
• Atelier de Arte Vizuale (prezentarea tehnicii de realizare a portretului, în pictură)
• Atelier de Artă Vestimentară (”Pălăria ieri și azi” – prezentarea istoriei unuia dintre cele mai cu dichis accesorii – Pălăria și drumul de la creație, confecționare și până în vitrinele magazinelor).

Se cuvine să îi numim pe distinșii seniori, personaje de legendă a Meseriilor Legendare ale Bucureștilor, aducându-le omagiul nostru și exprimându-ne respectul și considerația pe care le-o purtăm:
 ION BOTESCU (62 ani), cel mai longeviv chelner
 OCTAVIAN IONEL BUZĂ (61 ani), meşter tapiţer
 GELU CĂLIN (62 ani), șofer de troleibuz
 RADU DUMITRU (60 ani), ceasornicar
 VASILE ENIŞOR (55 ani), flaşnetar
 Comandor VASILE IURAȘCU (90 ani), primul pilot român care a zburat cu elicopterul în 1956
 DORINA NEMEȘ (66 ani), conductor de tramvai
 IOAN NICOLAU (93 ani), faimos designer vestimentar al anilor ’50, creator al unor jocuri celebre
 BRÂNDUȘA OANCĂ (62 ani), artist păpușar
 Comandor (Rtr) ALEXANDRU POPA (68 ani), pilot de elicopter, scriitor, președintele ARPIA – Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii, filiala București -Otopeni
 ALEXANDRU PSCHEIDT (76 ani), acordor de piane
 MARIA RĂDULESCU (85 ani), meșter ipsosar
 Comandor Aviator PETRU TĂMĂȘDAN (95 ani)*, pilot de linie, scriitor, poet
 TRAIAN NICA ȚUCKMAN (73 ani), pictor portretist
 MARIA VĂTAFU (80 ani) şi IVAN VĂTAFU (87 ani)*, faimoşi specialişti în domeniul pielăriei şi încălţămintei
 NICOLAE ZDÂRCĂ (92 ani), pălărier
*din păcate, în 2021, Comandor Aviator PETRU TĂMĂȘDAN şi IVAN VĂTAFU ne-au părăsit pentru totdeauna.

Ziua Națională a Meseriilor a fost marcată în premieră, pe 11 martie 2021, cu ocazia Galei valorilor societății românești ,,MESERII LEGENDARE” organizată de Primăria Capitalei prin Centrul pentru Seniori al Municipiului București, sub coordonarea Direcției Cultură, Învățământ, Turism și găzduită de Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu”.
”Prin acel eveniment care a culminat cu prima expoziție dedicată seniorilor și cu premierea lor, am dorit să aducem un omagiu celor care și-au ridicat profesia la rang de artă, păstrând și slujind cu sfințenie meseriile de altădată, cu farmecul și unicitatea lor” – a spus Alexandra Dobre, Director General al Centrului pentru Seniori al Municipiului București. ”Câțiva dintre ei, chiar la vârste înaintate, le practică și acum și au mărturisit că nu ar renunța pentru nimic în lume la bucuria zilelor petrecute, de exemplu, în atelierele de creație de pălării, în cele de tapiserie sau ipsosărie”.

În toamna anului 2021, la Casa Filipescu – Cesianu de pe Calea Victoriei a avut loc Expoziția stradală de fotografie ”MESERII LEGENDARE”, la inițiativa Centrului pentru Seniori al Municipiului București, în parteneriat cu Muzeul Municipiului București.
Anul acesta, Centrul pentru Seniori al Municipiului București, în parteneriat cu AFI Cotroceni a organizat o nouă Expoziție de Fotografie ”MESERII LEGENDARE” care s-a bucurat de mare succes în rândul și mai ales al tinerilor.
Au fost alte dovezi ale unei promisiuni respectate: aceea de a nu-i uita și de a-i omagia pe cei mai reprezentativi bucureșteni care și-au transformat pasiunea în profesie. Aceşti oameni cu har se încăpățânează să ducă mai departe ce au învățat și să păstreze farmecul unor meserii legendare care le-au fost viaţă, pasiune și lumină.