Publicat: 12 Martie, 2018 - 09:00

Biblioteca Judeţeană "Alexandru şi Aristia Aman" organizează, în intervalul 12-30 martie 2018, expoziţia cu titlul "Mircea Eliade. Expoziţie omagială de carte, manuscrise, corespondenţă şi fotografii".

Expoziţia va fi vernisată în cadrul "Bibliotecii Exilului Românesc din Paris - Basarab Nicolescu" şi va cuprinde materiale din donaţia Basarab Nicolescu şi arhiva Paul Barbăneagră: cărţi semnate de Mircea Eliade, dar şi cărţi despre Mircea Eliade, corespondenţa lui Mircea Eliade cu Vintilă Horia (1949-1966), fotografii inedite cu Mircea Eliade şi alte figuri reprezentative ale lumii literare şi cultural-artistice. De asemenea, vor fi expuse jurnalul manuscris al lui Mircea Eliade (1959-1962), dar şi ultimul număr al prestigioasei reviste din exil "Limite", dedicat memoriei lui Mircea Eliade (1986, nr. 48-49, noiembrie).

"Mircea Eliade este unul dintre titanii Exilului Românesc. Opera sa, în linii mari, este cunoscută pretutindeni. Contribuţiile sale literare şi filosofice au doborât toate barierele geografice, transformându-l pe Mircea Eliade într-un remarcabil ambasador al României în lume. De mai bine de un an, la Biblioteca Aman deţinem multe dintre manuscrisele originale ale lui Mircea Eliade. Biblioteca deţine o adevărată comoară documentară. Cel mai important înscris, cel cuprinzând "filele" care i-au lipsit lui Mircea Handoca în alcătuirea Jurnalului, este dosarul care cuprinde însemnările în limba română pentru intervalul 1959-1962. Credem cu tărie că promovarea fondului "Mircea Eliade" este o datorie de onoare pe care cititorii şi utilizatorii noştri o vor găsi nimerită", a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene "Alexandru şi Aristia Aman".

Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 12-30 martie, în intervalul 9.00-16.30
 

Tag-uri Nume: