6 decembrie 2021

Expoziţie personală Marius Barb Barbone, „Confesiuni obsesive” la Artoteca Bibliotecii Metropolitane Bucureşti

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Primăria Capitalei prin Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) anunţă deschiderea online a expoziţiei „Confesiuni obsesive” a artistului plastic Marius Barb Barbone joi, 15 aprilie, începând cu ora 14:00, la Artoteca BMB.

Marius Barb Barbone, doctor în arte plastice şi decorative, este Lector Univ. Dr. la Univesitatea Naţională de Arte Bucureşti, Facultatea de Arte Decorative şi Design, departamentul, Design, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi Preşedintele Filialei de Pictură Bucureşti a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Lucrările artistului au putut fi admirate în numeroase expoziţii personale sau de grup atât în ţară, cât şi în străinătate şi a fost recompensat cu prestigioase premii şi distincţii.

Expoziţia face parte din cadrul Stagiunii Permanente de Artă Plastică „Temeiuri” şi este curatoriată de reputatul critic de artă Radu George Serafim şi de Carmen Olteanu, pictor şi doctor în arte plastice. Invitat special va fi criticul de artă Mihai Plămădeală.

Iubitorii de artă sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia de artă în perioada 15 aprilie – 13 mai, gratuit, conform programului Artotecii BMB, la adresa Şoseaua Mihai Bravu, Nr. 4. Ca de fiecare dată, evenimentul se va desfăşura în condiţii de deplină siguranţă atât pentru public, cât şi pentru personal, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Biblioteca Metropolitană Bucureşti este o reţea de biblioteci publice, aflată sub patronajul Primăriei Municipiului Bucureşti, care facilitează accesul la informare şi lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziţia publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureştiului, BMB contribuie activ la îmbunătăţirea calităţii vieţii membrilor comunităţii.