Publicat: 4 Iulie, 2016 - 20:09

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, împreună cu Ecaterina Mirea și Vasile Anghel, consilieri, s-a întâlnit cu Măria Nicoleta Andreescu și Dan Mihai, reprezentanți ai Asociației APADOR-CH, precum și cu Ion Ceprega, reprezentant al Asociației GREENPEACE.

Reprezentanții asociațiilor neguvernamentale au semnalat Avocatului Poporului situația locuitorilor din satul Runcurel, județul Gorj, cărora Hotărârea de Guvern nr. 960/2015 privind aprobarea amplasamentului și declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate în coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național 'Deschiderea și punerea în exploatare a carierei Jilț Nord la o capacitate de 4,5 milioane tone/an lignit', permite exproprierea cetățenilor din Runcurel despăgubindu-i numai pentru terenurile pe care le dețin, fără să aibă în vedere casele în care aceștia locuiesc și gospodăriile lor.

Situația a fost semnalată Avocatului Poporului și printr-o petiție, depusă în 8 iunie 2016, în care s-a arătat că 'peste 130 de familii din sat așteaptă de anul trecut din decembrie să fie evacuate de pe proprietățile lor, fără a fi însă despăgubite just, astfel încât să-și poată continua viețile în altă parte. O parte dintre locuitorii satului locuiesc în acest moment în case situate pe terenuri care nu le mai aparțin de drept. Perspectiva strămutării satului în comuna vecină, Telești, un proiect vechi de câțiva ani menționat în mai multe documente oficiale, este azi cel puțin incertă, dacă nu de-a dreptul imposibilă'.

Avocatul Poporului, domnul Victor Ciorbea a stabilit împreună cu membrii delegației ca reprezentanții asociațiilor neguvernamentale să transmită toate documentele privind situația cetățenilor din satul Runcurel. Domnul Victor Ciorbea a adăugat faptul că acest caz va fi analizat cu prioritate.

Matei Vîrtosu

Purtător de cuvânt,

AVOCATUL POPORULUI

4 iulie 2016