17 iunie 2021

FACIAS: Autoritățile refuză tratament indispensabil unor pacienți cu boli grave

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) atrage atenția asupra unor grave încălcări ale drepturilor la viață și sănătate, în cazul unor pacienți cu boli grave, prin refuzul autorităților de a suplimenta lista medicamentelor compensate.

„FACIAS constată cu îngrijorare inerția autorităților romane responsabile în suplimentarea listei cu medicamente compensate pentru alte afecțiuni decât cele autorizate, pentru care există prescripția medicilor curanți și care si-au dovedit eficiența, încălcându-se astfel și Directiva 89/105/CEE/1988 care nu a fost transpusă în dreptul intern în termenul prevăzut de art. 6, precum și jurisprudența CJUE pronunțată in interpretarea art. 6 din directivă, potrivit căreia termenul limită de 90/180 zile prevăzut de art. 6 alin.1 al Directivei 89/105/CEE /1988 este „ un termen obligatoriu pe care autoritățile naționale nu au dreptul de a-l depăși” (Cauza C-245/03 Merck, Sharp & Dohme vs Belgia și Cauza C-296 /03, Glacxosmithkline vs Belgia)”, transmite FACIAS într-un comunicat de presă.

În acest context, FACIAS solicită ministrului Sănătății să emită de urgentă Ordinul privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, publicat în transparență decizională pe site-ul www.ms.ro la data de 04.09.2018.

„Romania nu are încă o legislație pentru decontarea medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produselor (off-label), astfel ca foarte mulți pacienți au fost nevoiți sa dea statul in judecata pentru a beneficia de tratament gratuit cu un medicament in regim “off lebel”.

FACIAS constată ca deși în luna septembrie 2018 Ministerul Sănătății inițiase un proiect de ordin privind prescripția în regim „off-label” ce fusese supus și dezbaterilor publice în transparență decizională, până în prezent, acesta nu a fost adoptat și nici nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României.

In continuarea acțiunii de monitorizare a activității Guvernului României, FACIAS a constatat deficiențe grave în zona de competență a Ministerului Sănătății în ceea ce privește încălcarea obligațiilor pozitive ce revin statului român în temeiul art. 22 din Constituție și art. 2 din Convenția CEDO pentru asigurarea dreptului la viață al cetățenilor, în componența referitoare la asigurarea tratamentului gratuit recomandat în cazul bolilor grave, fără alternative terapeutice. De asemenea, Romania a fost condamnata la CEDO în cauze ce au ca obiect aceasta deficienta a sistemului de sănătate”, se arată în comunicat.

FACIAS acuză faptul că autoritățile nu doar refuză suplimentarea listei, ci chiar încearcă să oprească în instanță solicitările pacienților, care cer medicamentele de care au neapărată nevoie. Toate acestea, chiar în condițiile în care instanțele naționale, în practică, au obligat statul să asigure medicamentele necesare. Mai mult, arată FACIAS, încă din 2012 CEDO a constatat că autoritățile române nu protejează dreptul la viață al cetățenilor săi, refuzând tratament adecvat unor pacienți, iar situația nu s-a schimbat nici până astăzi.

„De menționat că practica instanțelor naționale este conformă jurisprudenței CEDO care, încă din anul 2012, a constatat încălcarea de către autoritățile romane a art. 2 din Convenție în cauza Panaitescu împotriva României, observând că prima teză din art. 2 impune o obligație pozitivă statelor membre: ”Obligația statelor de a proteja dreptul la viață nu se limitează la abținerea de la luarea unei vieți în mod intenționat și ilegal, ci implică totodată obligația de a lua măsurile necesare pentru a proteja viețile celor aflați sub jurisdicția lor (a se vedea L.C.B. împotriva Regatului Unit, 9 iunie 1998, pct. 36, Culegere de hotărâri și decizii 1998-III)”. De asemenea, Curtea a considerat, în acest sens, că, ”tot așa cum o autoritate statală nu are voie să invoce lipsa de fonduri sau resurse ca scuză pentru a nu onora o obligație izvorâtă dintr-o hotărâre judecătorească (a se vedea, mutatis mutandis, Burdov împotriva Rusiei, nr. 59498/00, pct. 35, CEDO 2002-III), același principiu se aplică a fortiori atunci când există necesitatea de a asigura protecția practică și efectivă a dreptului garantat la art. 2, un drept fundamental în structura convenției. Prin urmare, în timp ce conștientizează natura gravă și complexă a bolii de care suferea reclamantul, Curtea nu poate ignora faptul că, potrivit informațiilor medicale disponibile, medicamentele recomandate au dovedit că au efecte pozitive cât timp au fost administrate, iar doctorul a constatat o „remisiune parțială a bolii” cât timp tratamentul a fost urmat; din acest motiv, Curtea consideră că autoritățile statului cunoșteau sau ar fi trebuit să cunoască necesitatea tratamentului corespunzător în cazul reclamantului, în lipsa căruia exista un risc real și imediat pentru viața reclamantului. Acest aspect a fost evidențiat și de concluziile instanțelor interne. Cu toate acestea, autoritățile nu au luat la timp măsuri ținând de competențele lor care ar fi fost, ba chiar erau, așteptate din partea lor, așa cum a confirmat hotărârea din 12 decembrie 2005, pentru a evita acest risc. Prin urmare, Curtea nu poate exclude faptul că omisiunea statului de a asigura reclamantului tratamentul adecvat a contribuit la agravarea bolii sale. Prin urmare, Curtea hotărăște că, în circumstanțele speciale ale prezentei cauze, statul a omis să prevină ca viața reclamantului să fie supusă unui risc evitabil asigurându-i asistența medicală adecvată conform dispozițiilor instanțelor naționale, încălcându-și obligațiile procedurale prevăzute la art. 2 din convenție”, arată FACIAS.