Publicat: 6 Noiembrie, 2018 - 17:17
Share

Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) solicită Ministerului Sănătăţii rezolvarea crizei gărzilor de noapte efectuate de personalul medical din spitale și centrele de urgență.

Conform unui studiu al Federației Solidaritatea Sanitară, în România o gardă durează în medie 33,3 ore, iar peste 93% dintre medicii români au muncit mai mult de 24 de ore în continuu. Un medic de urgențe ajunge să facă între 5 și 10 gărzi pe lună.

Acest lucru pune în pericol viața medicilor, care nu mai au timp de refacere, fiind și unul dintre motivele plecărilor tot mai dese din sistemul medical românesc. Zeci de cadre medicale și-au pierdut viața în timpul gărzilor sau imediat după încheierea acestora. În același timp este pusă în pericol viața pacienților, personalul epuizat fizic fiind evident în imposibilitatea de a asigura servicii medicale de calitate.

Conform sindicatului Sanitas cauzele acestei crize sunt: nerespectarea normativului de personal, creşterea numărul de pacienți pe timpul gărzilor, lipsa de candidaţi pentru spitalele din teritoriu, practica unor manageri de a nu angaja personal suplimentar.

FACIAS cere ministrului Sănătății și factorilor de decizie la nivel de spitale schimbarea politicii de personal şi recunoaşterea gărzilor ca vechime în muncă.

Tag-uri Institutii: