6 iulie 2022

Facultatea de Teatru şi Film organizează Gala FTF

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Facultatea de Teatru şi Film a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) organizează în perioada 21 mai – 29 iunie 2022, Gala FTF, festival dedicat absolvenţilor facultăţii.

„Evenimentul va cuprinde un număr impresionant de spectacole, filme şi exerciţii cinematografice, expoziţii sau instalaţii digital interactive, cursuri deschise, ateliere, întâlniri cu alumni, intersecţii academice şi profesionale între tinerii absolvenţi şi practicieni din industrie sau activităţi informale care pun în lumină diversitatea programelor FTF, complexitatea portofoliului artistic şi implicarea creativă a studenţilor şi profesorilor”, declară organizatorii.

Absolvenţii de licenţă şi master vor avea ocazia să-şi prezinte proiectele şi să-şi demonstreze abilităţile artistice, critice şi academice în faţa comunităţii profesionale a UBB. Sesiunile de mentorat şi atelierele deschise cu alumni sau profesionişti din industrie vor facilita trecerea dinspre studiu spre practicarea profesiei.

Gala FTF este, de asemenea, o ocazie pentru public de a fi martor la devenirea profesională a tinerilor absolvenţi.

Totodată, promotorii evenimentului adaugă că „Pandemia a pus la încercare într-un mod fundamental creatorii, scriitorii, criticii sau producătorii din domeniul teatrului, filmului şi a tuturor artelor ce reunesc publicul într-o sală sau un spaţiu închis. Am fost cu toţii constrânşi să reinventăm felul în care producem sau consumăm spectacole sau produse audio-vizuale. De asemenea, actul academic a avut de suferit, dar şi de învăţat din această lecţie a formării virtuale, la distanţă. Ne întoarcem, însă, pe scene şi platouri de filmare, în săli de curs şi conferinţe, în biblioteci ori spaţii alternative de studiu cu aceeaşi pasiune şi interes care ne-a motivat constant în toată această perioadă”.

Programul actualizat al primei etape a galei (21 mai – 29 iunie 2022) poate fi consultat la adresa https://teatrufilm.ubbcluj.ro/ftf/ şi pe pagina de Facebook a facultăţii https://www.facebook.com/teatrufilm.

Direcţia Comunicare şi PR a UBB