1 august 2021

Falimentul unui fost oras

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Bucurestiul interbelic a fost un oras comparat pe buna dreptate conform documentelor istorice cu megalopolisul luminii din Franta imperiala. Au incercat ulterior comunistii sa-l transforme intr-un oras fara personalitate, tern si cenusiu. Minune sau nu, au scapat multe cladiri unicat sau cartiere fermecatoare, pline de istorie si bun gust, de “luminatele “idei arhitecturale ale conducatorului suprem. Acesta fiind infierat, si in acele vremuri dar mai ales postmortem, cu manie proletara ca a construit blocuri peste blocuri sacrificand biserici, cladiri istorice sau repere ale istoriei acestei aglomerari urbane.

Dar raul suprem abia urma sa vina. In peste trei decenii dupa evenimentele din decembrie 1989, avem un oras falimentar din punct de vedere architectural, functional si uman. Construit sa suporte putin peste 1,5 milioane locuitori si vreo 200.000 de autovehicule, orasul este impovarat de peste 3 milioane de oameni si aproximativ 1,5 milioane de masini. Omuletii si jucariile lor fantastice circula pe aceleasi strazi si bulevarde de acum 30 de ani. Doar cu alte nume si modificate structural nesemnificativ comparativ cu acea perioada.  Practic un facelift….

Canalizarea si termoficarea sunt aproape nemodificate fata de 1989, dar trebuie sa suporte si sa deserveasca un numar enorm de cladiri pe aceeasi retea invechita si uzata. Constructiile s-au facut aberant, au crescut blocuri de-a valma pe orice teren, intre case, intre alte blocuri, in camp sau in viroage. Dezvoltarea excentrica a orasului catre campurile din jurul Bucurestiului a adus doar halucinante stari de fapt. Nu s-a facut o sistematizare prealabila si nici vreo proiectie logica a cartierului ce urma sa fie construit. Spiritul de turma a functionat si aici. A construit unul si a decretat ca e la moda zona aceea, ca imediat au dat buzna hoardele acolo si gata cartierul. Nenorocierea este ca in urma lor au venit si blocurile. Ca deh e mai profitabil sa construiesti pe inaltime. Si alta e viata la blocul din camp decat la blocul din oras. Fara locuri de parcare, fara o strada de Doamne ajuta, iata ca am cultivat campurile agricole de odinioara cu orori imobiliare. Tabloul acestor zone se rezuma la o panza freatica foarte sus situata aducand dupa sine neplacerile aferente, drumuri de acces  subdimensionate, lipsa spatiilor verzi cu exceptia buruienilor, noroi sau praf peste tot si multe gropi restante de la santierele harniciei. Cat despre disciplina de constructie in spiritul unui respect sau bun simt elementar este jenant sa incercam sa discutam. Principiul dominant a fost cel financiar, deoarece preturile sunt absolut discordante comparativ cu ceea ce aceste unitati locative ofera.  Dar existand cumparatori pentru toate aceste spelunci (promovate ca lux la pret de chilipir), de ce sa nu fi mers in continuare “descurcaretii” pe aceleasi idei de construire si extindere a acestor pseudocartiere? Ironia sortii si a limbii romane ne spune ca cei care au construit, se numesc dezvoltatori!

Orasul interbelic armonios a ajuns orasul kitsch din secolul XXI sufocat de cladiri oribile, colorate divers si strident, fara nicio unitate de conceptie arhitecturala. Pe scurt fiecare a construit ce si cum a dorit si pe unde a vrut. O brambureala de nedescris un turn Babel in care orice oroare a putut fi plasata in orice loc pe harta acestui oras. Nu avem nicio sistematizare reala a traficului, orasul este o imensa parcare, dar nimeni nu a pierdut timp sau bani in idea de a construi si parcari nu doar blocuri. Noroc ca ne-am consumat naduful blamandu-l pe Ceausescu pentru edificiile sale…

Transportul in comun se bazeaza in mare masura pe infrastructura si chiar si pe parcul auto din 1989. Metroul s-a extins cu cateva statii in zona Bucurestii Noi si celebrul tronson din Drumul Taberei. Pistele de biciclete sunt fie absente, in special pline de gropi si adesea ocupa trotuarele si asa inguste. Cei care incearca sa foloseasca bicicleta se sufoca in trafic datorita gazelor de esapament, sau sunt temerari iresponsabili ce fac zilnic sport extrem pe strazile metropolei. Popor indragostit de adrenalina…

Spitalele bucurestene sunt aceleasi din perioada comunista. Refacute si fatuite de nenumarate ori, fara circuite adecvate si fara a deservi nevoile reale ale cetatenilor. De aceea cazul domnului Lazarescu se repeta in diverse forme mai rafinate. Cat despre spiritul piroman ce pluteste peste spitalele romanesti mai bine nu discutam. Duhuri rele, ce mai…. Cu extrem de putine exceptii nu s-a construit nimic nou. Si sa nu uitam, chiar si unele spitale private functioneaza in cladiri vechi refacute!

Parcurile bucurestene fie nu mai exista fie sunt intr-o stare deplorabila. Ma refer in special la Herastraul siluit si abandonat intr-o nepasare dureroasa si agresivitate hulpava a intereselor imobiliare. Vedeti Delta urbana cum este “ingrijita”…. Padurea Baneasa, unul din plamanii Bucurestilor este acum amputata cvasitotal ca dupa o agresiva operatie pentru cancer, iar salba de lacuri este poluata si imputita. Boala taierii spatiilor verzi este in stadiul de metastaze.

Riscul pentru sanatatea locuitorilor este imens, dar zeci de mii de oameni se incapataneaza anual sa vina sa traiasca in acest pseudooras doar pentru ratiuni ce tin de cariera, realizare financiara si adesea de snobism.

Bugetul orasului este gigantesc, dar dezvoltarea urbanistica a ultimilor 20-25 de ani inexistenta. Bataile electorale au fost adevarate lupte de gladiatori in uralelele vulgului adunat in agora sau intr-un colosseum imaginar.  Oricine a castigat batalia (electorala) a fost de fapt invins inca din arena. Deoarece tavalugul halucinant al intereselor si lipsei oricarei dorinte reale de schimbare le-a maturat orice urma de initiativa indiferent de sustinerea politica sau cetateneasca. Toti asa zisii edili bucuresteni au contabilizat de fapt esecuri pe care le-au transformat in victorii de fatada comparandu-se cu cei care au fost la butoane in mandatul precedent. Greaua mostenire este un leitmotiv la moda. Memoria colectiva functioneaza mai lesne la timpul prezent, trecutul se uita repede si greselile acestuia se sterg rapid, motiv pentru care nici macar nu mai trebuie cautionate.

Inundatiile, poluarea si harababura generala din ultimile zile si saptamani din Bucuresti confirma acest faliment. Sobolanii ne asalteaza. Ca in filmele SF. Mai corect de groaza… Gunoaiele ne ingroapa. Oricum era criza de locuri de veci. In iarna ne-am teleportat in communism prin lipsa caldurii din apartamente. Evul mediul il traim pe strazile neasfaltate sau creterele din carosabil si cu gropile fumegande de gunoi, enclave intre cartierele orasului. Fascinant cata diversitate temporala exista intr-un singur areal geografic!

Degradarea calitatii vietii locuitorilor (conform tuturor statisticilor reale si serioase) ar trebui sa preocupe.  Intrebarea retorica este pe cine? Atata vreme cat si calitatea umana a scazut concordant cu degradarea arhitecturala si peisagistica, preocuparea devine utopie.

Pe alocuri veti vedea realizari de moment si de fatada. Unele arata ca s-ar putea, daca se doreste cu adevarat. Majoritatea insa ne catranesc si mai tare pentru ca acopera alte gauri negre, ramanand realizari izolate intr-un morman infect de interese, nepasare si halucinanta autoflagelare pe care o practicam cu voluptate natanga. Toate derulate in falsul registru al intangibilitatii legislative sau de sanatate a bogatilor si parvenitilor in detrimentul celorlalti (nu pot scrie termenul consacrat de politicienii damboviteni).

Bucuresti orasul prabusirilor (invocat atat de frumos in opera lui Octav Dessila) se referea la degradarea morala a bogatilor snobi interbelici. Acum notiunea este mai complexa si plina de nuante, relevand falimentul nostru ca aglomerare urbana, mental colectiv, principii morale, dar mai ales ca natie. Asa ca am cuplat USB-ul la laptopul virtual dedicat  pasunilor lui Bucur si folosim  operatori de retea cosmopoliti. Doar asa functioneaza pe aici retelele…