31 iulie 2021

Falsele procese despre Grupul Etnic German

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Iohannis este captiv unui anume fariseism în relațiile cu Israelul. Se afișează ca mare prieten, dar are în dulap niște schelete, pe care nicio organizație care se ocupă de condamnarea antisemitismului nu le arată cu degetul.

Se suflă la greu în foale pentru  a arăta lumii că suntem o țară antisemită. Deunăzi, Iohannis îi arăta cu mândrie președintelui israelian că, „recent, Guvernul României a adoptat prima Strategie naţională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură”. Scăpat de corvoada acestei întâlniri, Iohannis s-a dus a doua zi să strângă gunoaie departe de București, pe malul Argeșului, în timp ce înaltul oaspete rostea un discurs în Parlamentul României. Frumoasă „atenție” acordată vizitei șefului Statului Israel.

Cîțu și-a numit un deputat haștagist consilier onorific pe probleme de Antisemitism, dar nu și-a numit consilieri pentru problemele Pensionarilor ori pentru Demografie ori pentru combaterea Analfabetismului, de exemplu.

Din 2003, există o lege care pedepsește antisemitismul. În calendar avem marcată și Ziua Holocaustului în România, stabilită pentru 9 octombrie. Mai există și un Centru de Monitorizare și Combatere a Antisemitismului în Romania (MCA Romania), ca și o Asociație a Evreilor Români Victime ale Holocaustului (AERVH). În 2005 s-a înființat Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

În 2009, în Capitală s-a inaugurat Memorialul Holocaustului, cu piatra de temelie pusă de Băsescu-Petrov în 2005. Iar în 2016, sub mandatul succesorului său Iohannis, se aprobă înființarea Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România. Acest muzeu va funcționa în centrul municipiului București, într-una din zonele emblematice ale orașului, pe Calea Victoriei nr.218, în clădirea Banloc-Goodrich, cu proprietari din familia regală, proiectată de arhitectul Octav Doicescu în perioada anilor 1940. (Pentru istoria fabuloasă a acestei clădiri a se vedea, de pildă, http://bucurestiivechisinoi.ro/2010/03/imobilul-banloc-goodrich-calea-victoriei-%E2%84%96-218/).

În octombrie 2020, Institutul pentru Studierea Holocaustului  a lansat un concurs internațional de soluții pentru amenajarea acestui muzeu. Muzeul Holocaustului va primi și prin PNRR o finanțare de 38,7 milioane euro.

Să ne înțelegem: nici un efort nu este prea mare pentru a combate germenii oricărei tentative de renaștere a propagandei de tip nazist. Dar România este campioană la astfel de măsuri, părând că suflă și în iaurt.

În acest context,  stârnește mirare tăcerea instalată în legătură cu accente cel puțin ciudate din discursurile și comportamentul lui Klaus Iohannis, pentru care alții  ar fi fost puși la stâlpul infamiei.

Ani în șir, Iohannis a vehiculat în spațiul public idei și termeni ai propagandei naziste fără ca vreo organizație care luptă cu antisemiții să protesteze,  măcar de formă, pe facebook. Sintagma „ciumă roșie” aparține lui Goebbels  – și este înfiorător s-o auzi țipată cu gura plină de plăcere, în spațiul public și pe la televiziuni, de un președinte de țară europeană. Și reluată cu și mai mult aplomb de țambalagiul personal al acestuia, un personaj histrionic care a și fost premiat pentru asta cu trimiterea în parlamentul de la Bruxelles. Nimeni n-a protestat. Aici nu e vorba că incriminații erau membrii și susținătorii unui partid a cărui desființare repetată au cerut-o Iohannis și ciracii săi. Nu e o chestiune de partid, ci una de lege și de Constituție. (O fi fremătat pădurea din Băneasa măcar acum, la solicitarea recentă a unor organizații din așa zisa societate civilă de a se desființa Curtea Constituțională a României?).

Același Iohannis a rămas de pomină când s-a pronunțat scrâșnind despre vizita făcută în Israel în 2018 de președintele Camerei Deputaților și de premierul de atunci, spunând „cine știe ce înțelegeri secrete face domnul Dragnea acolo, cu evreii!”. După „vânzarea Ardealului către Viktor Orban”, liderii pesediști făceau, după mintea lui Iohannis,  și „înțelegeri secrete cu niște evrei”. Evreii cu care cei doi demnitari ai statului român avuseseră întâlniri au fost premierul Benjamin Netanyahu şi preşedintele israelian, Reuven Rivlin, oaspetele său de săptămâna trecută.

Șică Mandolină a sărit și el de după sobă atunci, depunând plângere penală împotriva celor doi politicieni români, acuzându-i de „înaltă trădare, uzurparea funcţiei publice, divulgare de informaţii nepublice şi prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte președintelui României, în scopul ascunderii săvârșirii unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului”.

După asemenea episoade, întrebarea este cum mai pot alde Werner și Mandolină să mai dea ochi cu președintele Statului Israel,  față de care nici măcar n-au catadicsit să-și prezinte scuze? Se va spune că „așa e politica”. Nu e deloc așa. Comportamentul de acest tip nu ține de politică și diplomație, ci de huliganism și nesimțire.

Sentința reabilitării GEG

În contextul avântatei campanii împotriva antisemitismului este escamotată în mod ciudat o palmă dată pe obrazul întregii țări. Este de vorba despre lămurirea raportului juridic și patrimonial dintre Forumul Democrat German din România și Grupul Etnic German.

Prin Sentința civilă nr 2790/2007 a Judecătoriei Sibiu, Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu a fost declarat succesorul de drept al fostei organizații hitleriste Grupul Etnic German, devenind proprietarul bunurilor deținute de acesta pe raza municipiului. Acțiunea în instanță a fost depusă de șeful pe Sibiu al FDRG (Klaus Iohannis fiind președintele pe țară al FDGR) împotriva Primăriei Sibiu, condusă de primarul Klaus Iohannis.  FDGR a solicitat instanței, citez,  „să constataţi calitatea de succesor în drepturi al organizaţiei noastre faţă de Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe)”.  Iar instanța sibiană a consfințit acest lucru: „Întrucât, prin statutul său, Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu s-a declarat continuatorul tuturor persoanelor juridice  fără scop patrimonial  ce au aparținut minorității germane, rezultă că este și  continuatorul Grupului Etnic German”, se arată în sentință. Acest verdict  a deschis calea unui matrapazlâc imobiliar prin care FDGR a intrat în posesia unei importante averi ce aparținuse GEG.

Sentinţa respectivă a rămas definitivă pentru că nu a fost atacată de nimeni, deoarece procesul s-a judecat între o parte și  ea însăși. FDGR era şi reclamant,  dar şi pârât, întrucât Klaus Iohannis era atât preşedintele reclamantei FDGR, cât și reprezentantul pârâtei Primăria Sibiu.

Aşa că, în mod oficial, Forumul Democrat al Germanilor din România  a fost declarat în mod oficial succesorul unei organizaţii naziste înfiinţate sub presiunea Germaniei hitleriste. Despre ravagiile făcute în țară de Grupul Etnic German  există o întreagă literatură (pentru punere în temă  v. https://ro.wikipedia.org/wiki/Grupul_Etnic_German_din_Rom%C3%A2nia). Prin convenții internaționale semnate de România imediat după război, organizația a fost interzisă și cu toate bunurile confiscate de Statul Român prin Decret Regal, semnat de Majestatea Sa, Regele Mihai I al României.

Unde se oprește lupta cu antisemitismul?

Situația unei organizații conduse de Werner Iohannis de a cere să fie recunoscută  succesoare a unei organizații hitleriste are evidente semnificații politice și juridice, care nu pot fi ascunse la nesfârșit sub preș. Raporturile FDGR – GEG trebuie lămurite în spiritul luptei declarate împotriva antisemitismului. Altfel,  această luptă pare doar o parodie, menită să aducă bani unor „combatanți de tastatură”.

În plus, nelămurirea acestor raporturi întrețin suspiciunea că Iohannis plusează pe satisfacerea oricărei solicitări a  comunității evreiești tocmai pentru a-și ascunde mai bine comportamentul său natural în această chestiune. Și a obține o tăcere complice față de acest comportament.

În plină campanie de luptă împotriva antisemitismului, relația dintre existența GEG  și  implicația ei asupra prezentului nu poate rămâne fără urmări.

Urmări, totuși, sunt, dar nu în sensul în care ar trebui. Trecând la contraatac, organizația care a cerut să fie recunoscută „succesor în drepturi” al  Grupului Etnic German a inițiat procese în instanță tuturor celor care s-au încumetat să  scoată la lumină tenebrele acestei relații.

Procesele au fost declanșate după ce Werner Iohannis a schimbat scaunul de președinte al FDGR cu acela de președinte al României. Ținta predilectă a fost ziarul Cotidianul, care devenise o platformă de dezbatere a acestui vodevil  cu două personaje, FDGR și GEG.  Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, a fost condamnat definitiv de o judecătorie din București pentru un articol publicat în Cotidianul pe tema „schimbării la față” a Grupului Etnic German. Onorata instanţă a constatat încălcarea de către marele nostru istoric a drepturilor nepatrimoniale ale FDGR „la imagine şi prestigiu”! Sentinţa dată de Judecătoria Sibiu în 2007  – față de care nici Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului şi nici Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România nu au găsit de cuviinţă să protesteze – nu s-a limitat doar la succesiunea nepatrimonială a FDGR faţă de GEG, ci a avut consecinţe patrimoniale uriaşe, în baza ei fiind trecute din proprietatea legală a statului în proprietatea FDGR numeroase imobile aflate pe raza municipiului Sibiu.

Procesele inițiate de FDGR împotriva publicației Cotidianul și a celor care au semnat acolo pe tema acestui subiect, continuă cu o tenacitate de Obergruppenführer. Și asta în condițiile în care, în plină campanie de combatere a antisemitismului,  adevăratul proces ar trebui să fie cel de anulare a sentinţei din 28 mai 2007, „pentru a nu lăsa să planeze asupra ţării noastre acuzaţia că a contribuit la reabilitarea unei organizaţii naţional-socialiste”, cum spunea prof. Scurtu.