Publicat: 12 Noiembrie, 2014 - 12:25
Cum să pierzi un milion şi să-l recuperezi învăţând!

Din 2001 până în prezent, motto-ul după care se ghidează în viaţă Ozana Giuşcă este: „Iubesc viaţa pe care o trăiesc şi trăiesc viaţa pe care o iubesc”. El nu s-a schimbat nici atunci când a fost confruntată cu o încercare extrem de dură ce putea să-i echimbe complet cursul existenţei. Încercarea din care se trage substanţa cărţii recent lansată în România: „Calea cea mai scurtă spre succesul afacerilor”.

Titlul original al cărţii este „Shortcut to business success” – în limba în care s-a şi desfăşurat festivitatea găzduită de excelenta locaţie în care, pe vremuri, a funcţionat Senatul României, iar după Revoluţie, un partid-fantomă condus de un revoluţionar dubios care s-a lăsat greu scos afară.

Motivul pentru care organizatorii au folosit limba lui Shakespeare este, în primul rând, acela că Ozana Giuşcă trăieşte şi munceşte în Marea Britanie, ca business expert, antreprenor, speaker şi – iată – autor. Este unul dintre românii care au „invadat” Marea Britanie, nu pentru avantajele sociale, ci pentru a studia şi a performa în afaceri. A absolvit cu un MBA Cass Business School din Londra, în 2000, a lucrat câţiva ani în City, şi-a făcut propria firmă de consultanţă, a îndrumat în afaceri câteva companii importante cărora le-a adus sute de milioane în conturi pentru clienţii lor, obţinând pentru ea venituri decente. Şi-a sporit personalul companiei, s-a mutat într-un sediu elegant, şi-a luat o maşină scumpă şi a petrecut vacanţe de neuitat pe tot cuprinsul mapamondului. Dar, în 2008, când criza şi-a arătat colţii, au început problemele, care nu au fost numai ale ei. A fost nevoită să renunţe la colaboratori, băncile nu i-au mai acordat credite şi afacerile noi s-au lăsat aşteptate.

Cu datorii mai mari de un milion de dolari nu şi-a mai putut plăti creditele. A fost extrem de afectată, în special de faptul că a trebuit să apeleze la sprijinul părinţilor pentru a supravieţui. Care n-au pregetat să-şi gajeze afacerile din ţară pentru a o putea ajuta (tatăl său, Lucian Giuşcă, este un nume cunoscut şi respectat în mediul de afaceri!).

Acesta a fost punctul de cotitură din existenţa sa. A împrumutat bani pentru a putea plăti cursurile şi expunerile unor specialişti reputaţi în afaceri şi finanţe – ca Tony Robbins, Chet Holmes sau Jay Abrahams. Şi-a însuşit principiile bunelor practici din business-ul de succes. Tony Robbins a fost, pentru ea, omul providenţial - cel care ştie să facă imposibilul posibil! După absolvirea cursurilor s-a pomenit (vorba vine!) cu 50.000 dolari în cont. În luna următoare a avut 100.000 şi în cea care a urmat 200.000. Părea un miracol. Nu era însă, altceva, decât consecinţa unui alt tip de abordare a provocărilor din lumea business-ului...

În ultimii trei ani, Ozana Giuşcă a ajutat mai mult de 100 de companii săi crească substanţial. Unele şi-au sporit vânzările cu 30% în urma recomandărilor sale. Studiul sistematic i-a oferit noi perspective asupra lumii afacerilor. Într-o vreme în care lucrurile se schimbă rapid trebuie să poţi să depăşeşti azimutul următoarei luni în care ai de plătit facturi şi să vezi viitorul. Numai aşa poţi câştiga.

Astăzi, Ozana Giuşcă este din nou un antreprenor de succes. Unul însă de alt tip decât cel de până în 2008. Unul care nu ezită să folosească expertiza celor care reuşesc să pătrundă dincolo de suprafaţa fenomenelor care generează economia în general.

Din această experienţă s-a născut o carte. O carte importantă nu doar din perspectiva experienţelor complexe ale autoarei, ci şi din aceea a sprijinului pe care-l poate acorda celor dornici să performeze.

Lansarea volumului Ozanei Giuşcă a beneficiat de prezenţa excepţională a unuia dintre mentorii săi, multimilionarul Gerry Robert (cel care în speech-ul său povestea despre cum a fost provocat de un guru al finanţelor, pe când avea doar vreo 20 de ani şi câştigase deja, în ciuda crizei, 100.000 dolari care i-a spus că suma este un „gunoi” şi că suma putea fi dublată într-o lună! Cu o condiţie...) care susţine în Bucureşti o serie de prelegeri pe teme financiare, precum şi a unui număr de colaboratori alături de invitaţi din sistem.

Ozana Giuşcă a declarat, cu acest prilej, pentru AMOS NEWS: „Shortcut to Business Success este o carte “trăită” de mine. Ca antreprenor, am trecut râzând pe lângă faliment în criza economică declanşată în 2008 şi atunci am fost pusă în situaţia să mă reinventez. Să o iau de la capăt cu înfiinţarea unei noi afaceri şi – în contextul economic pe care cu toţii îl cunoaştem – să am şi succes! Atunci am realizat cât de important este să ai o abordare structurată asupra afacerii tale şi să utilizezi cât mai multe din bunele practici pe care le folosesc şi marile companii ale lumii (Fortune 500). Am dorit să-i ajut şi pe alţi antreprenori dornici să-şi crească afacerile, să reuşească şi, astfel a apărut aceastp carte. În ea prezint 101 tactici de business de o manieră practică, uşor de urmărit şi implementat (are formatul unui caiet de exerciţii), facilitând astfel cititorului implementarea imediată a celor citite în afacerea pe care o conduce. Este, aşadar o carte “vie”, nu este o carte de uitat pe un raft în bibliotecă.”

Cei interesaţi pot comanda cartea  pe Internet. (Octavian Andronic)