Publicat: 24 Februarie, 2012 - 14:27

Deputatul PNL Relu Fenechiu solicită sprijinul premierului Mihai Răzvan Ungureanu pentru realizarea a două proiecte importante pentru Iaşi, realizarea autostrăzii Est - Vest şi dezvoltarea aeroportului.

"Dacă ar fi un premier atât de bine intenţionat, ar trebui să vină la Iaşi cu un calendar clar pentru autostrada Târgu Mureş - Iaşi, iar primul tronson la care ar trebui începute lucrările să fie Ditrău - Târgu Neamţ, practic trecerea munţilor. Mihai Răzvan Ungureanu ar rămâne în istorie dacă s-ar apuca să facă autostrada, altfel nu ar fi nicio diferenţă între el şi Dan Cârlan (fost lider PDL Iaşi, n.r.) care a făcut o dâră roşie pe harta României şi a terminat cu autostrada", a declarat şeful PNL Iaşi, deputatul Relu Fenechiu.

Un alt proiect important pentru care Fenechiu cere intervenţia premierului, originar din Iaşi, este dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional.

"Dacă premierul iubeşte Iaşiul, cred că ar fi corect să bată cu pumnul în masă şi să dea 30 milioane euro pentru Aeroport, reprezentând costurile pentru construirea pistei. Nici nu trebuie să-i dea pe toţi anul acesta, când vom veni noi la guvernare vom da restul şi-l chemăm şi la inaugurare", a mai spus Fenechiu.