Publicat: 12 Februarie, 2020 - 10:19
Share

Se spune despre acele persoane care au vână și se manifestă plenar, că sunt veritabile „animale politice”. Că au ceva în gena lor care le face să fie superioare celor „făcute”. Din păcate, în menajeria politică  națională asemenea exemplare pot fi numărate pe degete și cel puțin două s-au manifestat ca atare. Este vorba despre președinții Iliescu și Băsescu. Nu știu în ce măsură urmașul lor actual ar putea fi catalogat în acest fel, mai ales după o hibernare de aproape cinci ani în care nu și-a manifestat altceva decât preferința pentru confortul personal și onoruri. Apropierea celui de al doilea mandat a părut însă să îl deștepte, lăsând să transpară un surogat de filosofie personală.

Klaus Iohannis nu poate fi bănuit de intelectualism subțire. El este mai degrabă un tip pragmatic, care în timpul liber a preferat să pună gresie în baie, mai degrabă decât să și-l irosească în lecturi. Poate că, pe bună dreptate, unii, răuvoitori, îl suspectează că ar fi scris mai mult decât a citit. Cu toate acestea stau și mă întreb dacă din bibliografia sa personală a făcut parte și fabula politică a lui Orwell - „Ferma animalelor”. Pentru că direct din aceasta pare să se fi desprins discursul său politic actual, derulat sub semnul celebru al dictonului „patru picioare bun, două picioare rău”.

Cele „patru picioare” aparțin categoriei enunțate prin pronumele posesiv „meu”: partidul meu, guvernul meu, serviciile mele, magistrații mei. Toți aceștia se înscriu în categoria celor buni, valoroși, demni de a face parte din universul său relațional personal. Ceilalți - „două picioare” - sunt cei răi, începând cu PSD, cu Dragnea, cu Dăncilă, cu Ciolacu și cu toate galeria de personaje retrograde care nu are alt scop decât să pună bețe în roatele construcției unei „Românii normale”, fără balastul stângii care o împiedică să își ocupă locul de drept în amfiteatrul dominant al dreptei europene. 
Elocvente din acest punct de vedere sunt ideile exprimate în ultimul său discurs rostit cu prilejul căderii „guvernului său” printr-o moțiune de cenzură benefică, ce a deschis drumul pe care „partidul său” face primul pas spre alegerile anticipate și spre dobândirea întregii puteri.

Pentru Iohannis, tabloul moțiunii a pus față în față două categorii fundamentale. De o parte, cei cu „patru picioare”: „Un guvern liberal, care vine cu foarte mult entuziasm, cu foarte multă energie, pe un val popular pozitiv confirmat de toate sondajele, un guvern care vrea să facă reforme, care să vină cu proiecte pentru autostrăzi, spitale, cu proiecte clare, un guvern care vrea să repună România în normalitate”.

 De partea cealaltă, cei cu „două picioare”: „O majoritate în esență pesedistă, supărată, frustrată că pierdut guvernarea, o majoritate care se opune cu tot ce are acestei încercări de a îmbunătăți guvernarea”. Din discursul politic Iohannis descifrează că „guvernul dorește reforme, guvernul liberal dorește să schimbe  lucrurile în bine, să repare greșelile care s-au făcut în ultimii trei ani(?!), și un PSD care se opune acestor reforme, din cauza căruia guvernul nu va mai putea continua reformele începute”.

 În această logică fabulistică toate exemplarele dotate cu patru picioare sunt egale, cu excepția unora care sunt mai egale decât celelalte: „liberalii săi”, care vor puterea exclusivă, fără să se mai încurce cu alde useriști sau pemepiști care au fost buni doar pentru asaltul redutei pesediste la moțiune. Și care, dacă vom face un nou recurs la textul orwellian,  vor avea soarta calului muncitor pe care oligarhia suină îl trimite în cele din urmă la abator. 

Dacă, bineînțeles, electoratul va găsi de cuviință că merită, trebuie să ofere celor „patru picioare” mai egale decât altele întreaga putere...

Topic: 

Format: 

Rubrici: