Publicat: 30 Mai, 2014 - 21:05

Sâmbătă, de la ora 11.00 în foaierul Teatrului de Comedie va avea loc o conferință în cadrul dialogurilor festCO despre LIMITELE MORALE ALE UMORULUI. Conferința va fi susținută de Dan Panaet, drd. Facultatea de Filosofie la Universitatea din București și jurnalist la „Cațavencii”. Intrarea la eveniment va fi liberă.
La ora 11.00, la Teatrul „Ion Creangă”, Sala Rapsodia va fi programat spectacolul LUMEA LUI PAPARIN de Carmen Dominte, regia Vasile Manta (50’), în cadrul secțiunii OFF, dedicată spectacolelor de teatru pentru copii.

festCO va ajunge și la BOOKFEST (Romexpo) de la ora 14.00, unde va fi lansat volumul „Salonul ludicilor”, antologie de poezii comice, apărut la Editura Tracus Arte, cu sprijinul festCO. Evenimentul va avea loc la standul editurii Tracus Arte – APLER (Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România) și vor participa: Dan Mircea Cipariu (președintele Uniunii Scriitorilor din România, filiala București - poezie și coordonator al acestui volum), Ioan Cristescu (director al Muzeului Național al Literaturii Române), George Mihăiță, poetul Emil Brumaru.

În cadrul secțiunii OFF, Godot Cafe Teatru va prezenta trei spectacole :

15.00 Godot Cafe-Teatru

FISURA de Flavius Lucăcel regia Victor Olăhuț (1h 15’)

19.30 Godot Cafe-Teatru

ZIC-ZAC de Andreea Gavriliu şi Ştefan Lupu (1h 15’)

22.00 Godot Cafe-Teatru

CARPATHIAN GARDEN text și regie Radu Iacoban (1h 20’)

În cadrul clubului de lectură festCO, la ora 17.00, la Sala Radu Beligan a Teatrului de Comedie va fi susținută lectura piesei „La vita e bella” de Radu F. Alexandru, în prezența autorului. Piesa a câștigat unul dintre premiile Concursului de Comedie Românească ediția a IX-a. Vor interpreta: Mihaela Teleoacă, Delia Seceleanu, Marius Florea Vizante și Dragoș Huluba.

Spectacolul O SCRISOARE PIERDUTĂ de I.L. Caragiale, regia Alexandru Dabija      (2h 45’), spectacol invitat - comedie de succes va fi programat la ora 19.00 la Sala Radu Beligan.

La ora 19.30, la Sala Studio a Teatrului de Comedie va avea loc spectacolul de licență al Universității „Spiru-Haret”, Facultatea de Arte – FERICIRE LA PĂTRAT după Teodor Mazilu, clasa conf. univ.dr. George Grigore și lect.univ.dr. Iulia Boroș.

Cinemateca festCO și Caravana filmului românesc vor proiecta începând cu ora 21.30, în fața Teatrului Comedie, filmul OPERAȚIUNEA MONSTRUL, regia : Manole Marcus. Actorul invitat va fi Marin Moraru.

Duminică 1 iunie, ora 11.00 la Sala Studio a Teatrului de Comedie, va fi programat spectacolul POVESTE FĂRĂ SFÂRŞIT scenariul şi regia Gabriela Dumitru (30 min), în cadrul secțiunii OFF, dedicată spectacolelor de teatru pentru copii.

La ora 18.15, în fața Teatrului de Comedie, Cvartetul „4 Art” va susține un recital cu muzică din filme și îi va invita pe toți cei prezenți în foaierul Teatrului de Comedie pentru a participa la lansarea volumului SUNTEM CE SUNT AMINTIRILE NOASTRE  de Marin Moraru, Editura ALL, urmată de o sesiune de autografe susținută autor.

La ora 19.00 la Sala Radu Beligan a Teatrului de Comedie va avea loc GALA COMEDIEI ROMÂNEȘTI. Se vor decerna premiile din cadrul Festivalului Comediei Românești ediția a XII-a și de la Concursul de Comedie Românească ediția a IX-a. Fiind Ziua Internațională a copiilor, cei care vor înmâna premiile vor fi copiii actorilor din Teatrul de Comedie. Anul acesta, premiul de excelență va fi acordat actorului Florin Piersic.

În continuarea GALEI, va fi prezentat spectacolul SUFLET ROMÂNESC - one man show Dan Puric.