Publicat: 30 Octombrie, 2020 - 13:39
Share

Pandemia la Feminin: Irina-Margareta Nistor aduce filme şi invitaţi speciali

Începutul lunii noiembrie aduce filme şi invitaţi la Ateneul Naţional din Iaşi, prin Festivalul Internaţional de Psihanaliză şi Film "Ecranul şi Divanul". Ediţia a doua a festivalului se desfăşoară în condiţii speciale, sub genericul Pandemia la feminin.

Invitatul special al ediţiei este Andrea Sabbadini, directorul European Psycholoanalytic Film Festival (Londra, Marea Britanie).

În perioada 6-8 noiembrie 2020, vom urmări pe marele ecran filme şi scurtmetraje care vor fi cine-interpretate de Irina-Margareta Nistor şi pshinalizate de: Andrea Sabbadini, dr. Florian Predescu (on-line din Corsica), Matei Georgescu (on-line), Oana Paveliuc (Master Coach NLP, Time Line Therapyâ'˘& Hipnoterapie), dr. Andreea Chiţu (on-line) şi dr. Zina Bolea (on-line).

Duminică, la proiecţia filmului 30 de ani şi 15 minute, va fi prezent la întâlnirea cu publicul şi regizorul Ştefan Mandachi.

"Pentru că pandemia este gramatical un feminin, ca reparaţie, m-am gândit la o întâlnire masculin-feminin, între film şi psihanaliză, în care starurile să fie protagonistele reprezentante ale sexului frumos şi tandru, de la înnobilatele actriţe britanice, The Dames, la cineaste autohtone la început de drum şi până la misterioasa muzică lui Ceaikovski din Concertul - şi încheind cu iubirea pentru chintesenţa mamei ideale din 30 de ani şi 15 minute! Vă aşteptăm să ne psihanalizam temerile şi speranţele în aceste vremuri neaşteptate!", precizează Irina-Margareta Nistor.

Programul ediţiei include şi proiecţii în premieră, film pentru copii, scurtmetraje româneşti cu personaje principale la feminin şi proiecţie de film cu sound-design live. Biletele pot fi achiziţionate de pe site-ul www.cinemaiasi.ro.

Festivalul Internaţional de Psihanaliză şi Film, Iaşi
 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: