6 decembrie 2021

Festivalul Enescu invită în continuare şi alţi doritori să i se alăture pentru a distribui #SunetulIubirii

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Una dintre cele mai emoţionante lucrări ale lui George Enescu, Balada, se va auzi simultan joi, 19 august, începând cu ora 12.15 în mai multe locaţii din Bucureşti şi diverse oraşe din ţară, precum şi pe mai multe canale media, în proiectul „Sunetul Iubirii”, iniţiat de Festivalul Enescu pentru a marca 140 de ani de la naşterea marelui compozitor.

În total, până în acest moment, peste 30 de organizaţii media, instituţii şi companii comerciale au anunţat Festivalul că s-au alăturat acestei iniţiative a Festivalului Enescu, care are ca rol aniversarea naşterii Maestrului Enescu fără cuvinte mari, ci cu ceea ce el a iubit mai mult – muzica – şi într-un mod care aduce în spaţiul public una din trăsăturile lui de caracter – generozitatea. Lista este deschisă, iar doritorii pot să preia linkul https://bit.ly/3AOuQkY de pe site-ul Festivalului Enescu, unde va fi difuzată piesa, precum şi de pe Pagina de Facebook a Festivalului.

În Bucureşti, Balada se va putea auzi la Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, în calitate de co-producător al Festivalului Enescu; Biblioteca Metropolitană Bucureşti (în toate cele 28 de biblioteci şi în sediul central); Muzeul Naţional al Literaturii Române; ARCUB – Hanul Gabroveni (Sala Mare şi Pasaj) şi Parcul Colţea; Teatrul de Animaţie Ţăndărică; Teatrul Ion Creangă; Teatrul Odeon; Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suţu şi Muzeul Vârstelor; Circul de Stat, inclusiv Circul ambulant din Parcul Izvor. Balada va putea fi ascultată şi în Piaţa George Enescu, datorită CREART, şi în parcul din faţa Teatrului Odeon, de la o boxă pusă în balconul acestuia.

Mai multe canale media vor duce muzica lui George Enescu la audienţe diverse, din toată ţara, modificându-şi programul zilnic în onoarea marelui compozitor.

Astfel „Balada” lui Enescu va putea fi ascultată la posturile co-producătorilor Festivalului Enescu – TVR 1, TVR 3, Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Radio România Cultural; în programele şi pe site-urile partenerilor media principali ai Festivalului – RFI România, Europa FM; pe site-ul partenerului principal PRIMA TV; la partenerii media Antena 3 şi urban.ro; în publicaţia de cultură Metropolis, precum şi pe mai multe canale TV şi radio din Sibiu şi din Cluj.

De asemenea, „Balada” va fi difuzată de canalele digitale interne şi externe ale Raiffeisen Bank şi va putea fi ascultată la 12.15 de clienţii care vor merge în staţiile Rompetrol, pacienţii care vor merge în clinicile SANADOR, de clienţii care îşi vor face cumpărăturile în magazinele CORA din Bucureşti şi din ţară – Ploieşti, Constanţa, Bacău, Cluj, în Iulius Mall Cluj; Promenada Mall Sibiu; Habermann Markt din Sibiu, precum şi de clienţii unor restaurante şi cafenele din Sibiu şi Cluj.

Interpretarea oferită publicului de către Festivalul Enescu, cu ajutorul partenerilor săi, este cea a faimosului violonist David Garrett şi a Filarmonicii din Monte Carlo, sub bagheta regretatului Gianluigi Gelmetti. Concertul a avut loc în 2015, la Festival, şi a fost sold-out.

Informaţii despre „Balada” de George Enescu

„Balada pentru vioară şi orchestră op. 4a”, compusă de George Enescu între 1895-1896 şi dedicată violonistei Eva Rolland, este alcătuită dintr-o melodie plină de lirism, caldă şi dulce, juxtapusă unui episod central aflat la polul opus, mai dramatic, mai raţional, asemănător unui recitativ. Deşi este o piesă de inspiraţie romantică, dragostea profundă a lui Enescu pentru contrapunct şi pentru epoca barocului sunt evidente în caracterul coral al melodiei şi în cursivitatea coreliană a acompaniamentului cântat în piano (acel efect de pizzicato cântat de violoncel pe fundal). Lucrarea demonstrează versatilitatea compozitorului, prin modul în care melodia principală este tratată ca melodia basului atunci când acompaniamentul este transferat într-un registru înalt.

„Printre compoziţiile de tinereţe de la Paris se numără mai multe lucrări pentru vioară, toate scrise în 1895 şi dedicate Evei Rolland, o violonistă talentată care era fiica proprietăresei lui (Enescu). Printre ele este o sonată pentru vioară, scrisă într-un stil vienez destul de greoi, dar cu trăsături enesciene foarte marcate, cum ar fi expunerea captivantă de la început cu pianul în octave dedesubtul viorii.” (Noel Malcolm, George Enescu. Viaţa şi muzica)

Informaţii despre proiectul „Sunetul Iubirii”

Festivalul George Enescu marchează 140 de ani de la naşterea lui George Enescu, pe 19 august, prin proiectul Sunetul iubirii. Acesta îşi propune ca, într-un spaţiu public saturat de discursuri pline de vorbe mari, care ignoră adesea ceea ce contează, şi marcat de agresivitatea alimentată de pandemie să facă loc puterii vindecătoare şi unificatoare a muzicii.

„Proiectul acesta se inspiră din credoul şi caracterul lui George Enescu, despre care noi, la Festivalul Enescu, credem că merită să fie un model de urmat pentru români şi nu numai. Enescu a trăit pentru muzică şi a găsit în muzică expresia supremă a vieţii şi a iubirii. Enescu a fost generos şi atent cu ceilalţi oameni, dar, în acelaşi timp, de o modestie fără margini. De aceea, în contextul în care pandemia şi provocările cotidiene ne lasă adesea debusolaţi, este important să ne găsim direcţia cea bună. Prin Sunetul iubirii vrem să aducem în viaţa fiecăruia graţia întâlnirii cu George Enescu şi perspectiva că, indiferent cât de mari sunt provocările, ne putem găsi direcţia prin muzică şi prin valori autentice, iar când avem nevoie de repere, putem să avem încredere în Enescu şi în creaţia lui. De altfel, citatul enescian cel mai elocvent pentru acest proiect şi pentru ce facem la Festivalul Enescu 2021, când marcăm o istorie de 25 de ediţii construite din iubire este: ‘A crea înseamnă a iubi – căci muzica este iubire sau nimic’ „, a declarat presei Oana Marinescu, directorul de comunicare al Festivalului Enescu.

Cei care doresc să se bucure de 5 minute de Sunetul iubirii şi să împărtăşească această bucurie, cu generozitate, şi în spaţiul public au diverse opţiuni, printre care:

* Persoanele private pot intra pe acest link joi, 19 august, de la ora 12.15, pentru a asculta Balada de George Enescu. Dacă vor să împărtăşească şi cu alţii această experienţă, pot să distribuie imagini pe platformele de socializare, cu #SunetulIubirii, #Enescu140ani şi tag la Festivalul Enescu, să deschidă geamurile de la maşini, dacă sunt în trafic, ca să se audă, să-şi invite prietenii şi colegii să ia o pauză de la ritmurile cotidiene, cât să-şi încarce bateriile cu Sunetul iubirii.

* Organizaţiile media – televiziuni, radiouri, publicaţii online – sunt rugate să difuzeze pe canalele proprii (transmisiuni radio, tv, online) cele 5 minute cu muzica lui Enescu, simultan cu Festivalul, la ora 12.15. Festivalul oferă gratuit dreptul de a prelua această înregistrare, pentru proiectul din 19 august şi poate pune la dispoziţie şi o înregistrare, pentru posturile TV şi radio.

* Instituţiile publice şi companiile sunt rugate să transmită Balada de George Enescu pe canalele proprii către angajaţi şi, în măsura în care este posibil, către publicul larg. Orice eveniment organizat de o instituţie/ companie/ organizaţie poate fi distribuit pe platformele de socializare cu #SunetulIubirii şi #Enescu140ani şi tag la Festivalul Enescu, pentru a putea fi preluat şi pe canalele Festivalului.

Informaţii suplimentare

Festivalul Internaţional George Enescu 2021 este programat să aibă loc între 28 august şi 26 septembrie 2021, cu un program artistic excepţional, susţinut de 3500 de artişti străini şi români, pe o durată record de 4 săptămâni, dar şi cu măsuri care să reducă riscurile de sănătate pentru spectatori, artişti, organizatori şi jurnalişti.

Programul complet poate fi găsit pe site-ul festivalenescu.ro.

Puteţi găsi informaţii despre procedura de achiziţionare, precum şi de condiţiile de acces pe site-ul Festivalului, secţiunea Bilete. Este posibil ca, din cauza pandemiei, să apară schimbări în program. Accesul în sălile de concerte se va face cu respectarea condiţiilor sanitare, iar purtarea măştii va fi obligatorie.