Publicat: 16 Iulie, 2019 - 10:34
Share

Festivalul Internaţional de Psihanaliză şi Film a avut prima ediţie la Iaşi, cu peste 800 de spectatori
Andrea Sabbadini a fost invitatul special al ediţiei-pilot

Festivalul Internaţional de Psihanaliză şi Film s-a desfăşurat, între 12 şi 14 iulie la Iaşi, cu invitaţi speciali, filme psihanalizate şi un public numeros.

Prima ediţie a festivalului ce se organizează la Londra şi Bucureşti a adunat la Iaşi, peste 800 de spectatori, în cele trei zile de festival. Publicul ieşean s-a bucurat de filme în premieră, filme pentru copii, scurtmetraje şi un spectacol de teatru cu Irina-Margareta Nistor şi Daniel Popa - Colibri.

"Publicul a fost foarte numeros şi, în plus, foarte prezent, în sensul că au pus întrebări, au fost atenţi la ceea ce spuneau ceilalţi, au fost chiar şi discuţii între ei, cel puţin la filmul românesc, la Să nu ucizi, şi se vedea că erau subiecte ce îi preocupa." - Irina-Margareta Nistor.

Invitatul special al primei ediţii, Andrea Sabbadini, directorul European Psychoanalytic Film Festival (Londra, Marea Britanie), a psihanalizat filmele din program, alături de Irina Margareta Nistor, Zinaida Bolea, Adriana Panaitescu, Magdalina Ioachim şi Antoaneta Zanfirache.

"Ceea ce facem noi, psihanaliştii, este de a scoate la suprafaţă lucrurile care sunt mai greu de spus. Suntem cei care tragem un semnal de alarmă, la fel cum mi se pare că vrea să facă şi acest film." - Andrea Sabbadini, la proiecţia filmului Să nu ucizi.

"Acest film vorbeşte despre zilele de astăzi, şi nu despre comunism. Partea tristă după acest caz este că nu a ieşit nimeni în stradă, deşi mă aşteptam să o facă. A fost o proiecţie de aceasta la Constanţa, unde erau prezenţi studenţi şi atunci s-au ridicat studenţii şi au spus că asta îi încurajează să nu accepte faptele aşa." - Daniel Popa, la finalul filmului Să nu ucizi.

"E un film foarte tulburător şi foarte bun în acelaşi timp. Titlul a fost lăsat aşa tocmai pentru ca tu să cauţi ce înseamnă. SAF înseamnă naiv. Pentru că personajul principal în prima fază vrea să-i lase pe ceilalţi, să iasă în faţă însă, la un moment dat ajunge să se schimbe faţă de toţi ceilalţi." - Irina-Margareta Nistor, după proiecţia filmului SAF, în ultima zi de festival.

"El prezintă un al treilea sistem cultural prin care am trecut de-a lungul acestor trei zile şi în fiecare din aceste sisteme sunt drame ale omenirii, care marchează acele sisteme." - Antoaneta Zanfirache, după proiecţia filmului SAF.

"Pe mine m-a pus pe gânduri jucăria pe care personajul principal a luat-o de pe jos. Cred că asta este ceea ce îl caracterizează. Soţia lui în schimb, este pragmatică, o femeie care la rândul ei, la final, înţelege să se sacrifice asemenea soţului. Şi dăruind banii pe care i-a strâns pentru propriul copil româncei, astfel încât aceştia să se transpună în acelaşi scop, dar pentru altă persoană." - Antoaneta Zanfirache după proiecţia filmului SAF.

"Cred că e mai bine sa vezi un film ca SAF tocmai ca să te temperezi în propria ta ură. Câştigul acestui film este ca ne învaţă să fim mai omenoşi." - Irina-Margareta Nistor, după proiecţia filmului SAF.

Festivalul Internaţional de Psihanaliză şi Film s-a desfăşurat pentru prima dată la Iaşi cu sprijinul Ateneului Naţional din Iaşi, organizat de Asociaţia ARTIS. 

Directorul festivalului: Irina-Margareta Nistor.

Organizatori: Asociaţia ARTIS

Susţinut de: Ateneul Naţional din Iaşi