23 iulie 2021

Festivalul Internațional „Matei Vișniec”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Muzeul Național al Literaturii Române organizează prima ediție a Festivalului Internațional „Matei Vișniec” în perioada 21 – 27 martie 2021, marcând, prin prima și ultima zi ale proiectului, două date importante în calendarul cultural – Ziua Internațională a Poeziei și Ziua Mondială a Teatrului.

În fiecare zi, începând cu ora 11.00, vom posta – pe pagina de Facebook, pe site-ul MNLR și pe platforma culturaindirect.ro – Diminețile festivalului, o serie de lecturi din creațiile proprii ale poeților invitați, care locuiesc în țară sau în străinătate: Anca Mizumschi (Arizona, S.U.A.), Irina Nechit (Republica Moldova), Florin Iaru, Carmen Veronica Steiciuc, Vlad Berariu, Teodor Dună, Andrei Codrescu (Brooklyn, S.U.A.).

Serile festivalului sunt dedicate dramaturgiei și cinematografiei. Piese de teatru, montate de regizori din România, Franța, Italia, Spania, Brazilia și Uruguay, performance-urile „Decomposed Theatre”, concepute de opt regizori din cadrul Trupei de Teatru Trap Door, coordonate de regizoarea americană Beata Pilch, lecturi de tip „maquette” ale actorilor trupei de teatru L’Échoscène din Franța, spectacolul de marionete semnat de Eric Deniaud, precum și adaptarea cinematografică „Dinții”, în regia lui Rareș H. Stoica, vor fi postate în regim live pe pagina de Facebook a MNLR, alături de conferințele susținute de George Banu, teatrolog, eseist și profesor emerit la Sorbonne Nouvelle – Paris.

Din 21 martie, Teatrul Național Radiofonic – partener al proiectului – va lansa, pe site-ul www.eteatru.ro, colecția Matei Vișniec, o bogată arhivă de spectacole radiofonice realizate după piesele sale de teatru. Matei Vișniec se află în topul dramaturgilor cu cele mai multe piese de teatru radiofonic jucate, alături de nume precum Shakespeare, Cehov și Caragiale.

La sediul MNLR din Strada Nicolae Crețulescu 8, vizitatorii muzeului vor putea viziona, pe ecranele din cadrul expoziției de bază, prezentarea poemelor grafice semnate de Matei Vișniec, precum și seria de filme documentare prin intermediul cărora scriitorul ne propune o călătorie prin Parisul traseelor sale profesionale și afective, la Festivalul de Teatru de la Avignon, dar și în alte zone învăluite de lumina Provenței: „Parisul lui Matei”, „Vișniec, rege la Avignon” și „Provența, Paradisul posibil”, producții TVR Iași, realizate de echipa formată din Andreea Știliuc (realizator), Relu Tabără (director de imagine) și Dragoș Brehnescu (montaj).

Organizat sub semnul Zilei Internaționale a Francofoniei, proiectul este realizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române.