Publicat: 23 Mai, 2019 - 10:34
Share

În acest weekend, mai exact de vineri 24 mai şi până duminică 26 mai pregătim în Parcul Naţional un ospăţ pe cinste! Vedeta acestui festin gastronomic va fi MIELUL iar pentru prepararea lui vin cei mai pricepuţi maeştri bucătari din toate zonele ţării.
 MIELUL va fi pregătit în toate formele şi pentru toate gusturile: STUFAT, MIEL LA PROŢAP, FRIPTURĂ LA TAVĂ, BORŞ DE MIEL, DROB. Vor fi, de asemenea, tot felul de produse tradiţionale aduse de la stână şi preparate pe loc!
Deliciile continuă cu MIEI perpeliţi LA PROŢAP, batali de primăvară pregătiţi şi ei la proţap, la GRĂTAR, la CEAUN, aromaţi cu multe verdeţuri şi condimente..şi unşi cu licori îmbătătoare.

Ciobanii au adus cu ei direct de la stână, PASTRAMĂ DE OAIE, dar şi brânză pentru un BULZ IMENS ce se va rumeni la grătar. În desagă şi-au mai pus şi cârnaţi ciobăneşti de oaie, cu care se vor găti tocăniţe şi tochituri delicioase, aşa cum numai ciobanii ştiu să prepare în vârf de munte!

Ineditul acestui mare festival va fi cu siguranţă STÂNA DE OI,  pe care o vom amenja în Parcul Naţional. Aducem mieluţi şi berbecuţi, care cu siguranţă îi vor încânta pe cei mici. Curioşii vor afla chiar din gura ciobanilor, cum este viaţa la stână şi cum se face cea mai bună brânză şi 
cea mai gustoasă pastramă!

Ospăţul din Parcul Naţional va fi înveselit în cântec, joc şi voie bună, pe măsura generozităţii gazdelor, a organizatorilor si spre bucuria oaspetilor. 

Pe lânga vedeta evenimentului- MIELUL, vă mai puteţi înfrupta din fripturi cu cărnuri aromate şi mâncăruri la ceaun  cu nemiluita, preparate pregătite de maeştri bucătari ce vor încinge şi grătarele de la primele ore ale dimineţii şi pe care se vor perpeli: sute de mititei, cârnaţi din porc, vită şi vânat, frigărui şi pastrame de toate felurile,costiţe şi ciolane, toate acestea stropite cu bere...din belşug.

De la un aşa festin nu puteau lipsi plăcintele alese, cozonaci şi poale-n brâu, dulciuri şi dulceţuri, brânzeturi şi afumături, jamboane şi muschiuleti, toate preparate proaspete şi fragede,  special aduse pentru a ne înfrupta din ele, stropite din belşug cu vin şi tuică fiartă şi cu licori angelice din struguri, prune, caise, piersici, vişine şi pere.

Ospăţul nu va fi desăvârşit fără un desert delicios, iar aici oferta este bogată: vestite plăcinte munteneşti, poale-n brâu moldoveneşti, plăcinte dobrogene cu brânză, toate, preparate ce conţin ingrediente sută la sută naturale şi gătite după cele mai vechi reţete tradiţionale, miere, dulceţuri, siropuri şi sucuri naturale, prăjituri, baclavale şi alte bunătăţi.

În târg se vor găsi şi obiecte tradiţionale lucrate cu multă măiestrie de meşteri autentici, cadouri cu totul deosebite, ii cu alesături, obiecte de ceramica pictată, obiecte din lemn sculptat, straie şi podoabe tradiţionale.

Intrarea este liberă pentru toţi cei ce doresc să petreacă câteva ore de relaxare şi să ia parte la ospăţul straşnic din Parcul Naţional!