28 noiembrie 2021

Festivalul Naţional de Folclor „Ioan Macrea” îşi deschide porţile pentru public

Distribuie pe rețelele tale sociale:

„Ioan Macrea”, singurul festival folcloric din România dedicat ansamblurilor profesioniste, se va desfăşura în perioada 25- 28 noiembrie 2021, în Sibiu.

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Sibiu, organizează, în perioada 25-28 noiembrie 2021, cea de-a XXIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Ioan Macrea”. Manifestarea este dedicată ansamblurilor profesioniste şi reuneşte, la Centrul Cultural „Ion Besoiu” artişti din România, reprezentanţi de seamă ai zonelor folclorice de provenienţă.

Harta cântecelor, dansurilor populare şi obiceiurilor româneşti va fi recreată de Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” din Suceava şi Sorin Filip, Ansamblul Profesionist „Banatul” din Timişoara şi Liliana Laichici, Adrian Stanca, Mihaela Petrovici, Dumitru Teleagă, Carmen Popovici Dumbravă, Nicu Novac, Ansamblul Artistic Profesionist „Dor Românesc” din Bistriţa şi Matilda Pascal Cojocăriţa, Ştefan Cigu, Alexandru Pugna, Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” din Tulcea şi Georgeta Nichifor, Costel Atanasof, Laura Mocăniţă, Laura Feraru, Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” din Iaşi şi Andrei Liţă, Constantin Bahrin, Simona Mazăre, Andrei Balan, Claudia Martinică, Ansamblul Folcloric „Veteranii Junii Sibiului” şi Mariana Anghel, Camelia Cosma Stoiţă, Marcel Părău, Cristian Pomohaci, Nicoleta Voica, Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” şi Alina Pinca, Ilie Medrea, Răzvan Năstăsescu, Sebastian Emanuel Stan, Traian Stoiţă, Ovidiu Homorodean, Oana Bozga, Daniel Pop, Virginia Irimuş, Bogdan Toma, Izabela Tomiţa, Gabriel Popescu, Aurora şi Săndel Mihai, Olguţa Berbec, Remus Novac, Stana Stepanescu şi Bojidar Ciobotin.

Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” va susţine, în premieră, Spectacolul extraordinar „La crâşma din Dealu’ Mare”, în conceptul artistic semnat de Silvia Macrea, cu participarea artiştilor Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Gabriel Popescu şi Adrian Neamţu. Distribuţia: Laie Lăutarul- Gabriel Popescu, Nicolae Crâşmarul- Ovidiu Sas, Aniţa Crâşmăriţa- Alesea Sas, Vasilică, ajutorul crâşmarului – Titus Pîţan. Conducerea muzicală este asigurată de Gabriel Popescu şi Mihai Tarcea, coregrafia este semnată de Theodor Vasilescu şi Silvia Macrea, iar asistent coregraf este Alesea Sas.

Iată că prin pasiunea şi iubirea pentru tradiţie a colegilor de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, festivalul dedicat maestrului Ioan Macrea îşi întâlneşte publicul. Promovarea tradiţiei şi a culturii trebuie să continue, pentru că doar astfel putem duce mai departe generaţiilor viitoare, tot ceea ce avem mai de preţ. Invit la responsabilitate sibienii şi pe toţi cei care vor participa la eveniment pentru că revenirea la viaţa noastră de dinainte de pandemie, depinde de fiecare dintre noi – declară Daniela Cîmpean, preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu.

Aştept cu nerăbdare revederea cu publicul nostru drag! Deşi ediţia 2021 a Festivalului „Ioan Macrea” nu se poate desfăşura cu sala la capacitate maximă, am muncit din greu pentru această ocazie şi sunt sigură că artiştii şi spectatorii vor trăi momente unice. Ştiu că publicul e dornic să participe la evenimentele organizate în cadrul acestei manifestări etalon, ajunsă la a 23-a ediţie. Le mulţumesc tuturor celor care cred şi susţin cultura tradiţională, jocul şi cântecul popular românesc, aduse la rang de profesionalism de către artiştii invitaţi! Îmi doresc să fim sănătoşi, să ne bucurăm împreună de frumuseţea folclorului românesc! – declară Silvia Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu.

Accesul se face pe bază de bilete, ce pot fi achiziţionate de la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu, la preţul de 40 lei, începând cu 20 noiembrie a.c., astfel: sâmbătă şi duminică, între orele 11.00-21.00, marţi-vineri între orele 14.00 – 21.00.

Festivalul Naţional de Folclor „Ioan Macrea” 2021 este organizat cu respectarea normelor legislative privind prevenirea răspândirii pandemiei de COVID – 19, iar accesul la spectacole este permis pe bază de cod QR, obţinut în urma vaccinării sau a trecerii prin boală.

Festivalul este organizat de Consiliul Judeţean Sibiu şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu.
Evenimentele sunt finanţate de Consiliul Judeţean Sibiu.

„Acţiune cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu” www.sibiu.ro