15 august 2022

Festivitate de absolvire a Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu, va participa vineri, 29 iulie, începând cu ora 8.30, la festivitatea de absolvire şi înaintare în primul grad de ofiţer a promoţiei 2022 „Încoronarea de la Alba Iulia – 100” de la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”, organizată la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol.

* * *

Promoţia de anul acesta a Academiei Tehnice Militare cuprinde 301 absolvenţi, dintre aceştia, 213 au fost repartizaţi în structuri ale Ministerului Apărării Naţionale, iar 88 în cele ale Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Informaţii Externe şi în ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Astfel, promoţia reuneşte ofiţeri ingineri pregătiţi pentru întregul Sistem de Securitate, Ordine Publică şi Apărare Naţională.

Biroul presă

Sursa foto Guvern