30 septembrie 2022

Filarmonica de Stat Sibiu: Noul suveran britanic, un prieten al Filarmonicii de Stat Sibiu

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Cea mai recentă vizită în România a Prinţului de Wales, devenit acum noul suveran britanic sub numele de Charles al III-lea, a fost la Filarmonica de Stat Sibiu. Pe 30 mai 2022, o zi care rămâne în istorie, Majestatea Sa a rostit pe scena Sălii Thalia un remarcabil apel pentru întoarcerea la natură, cu scopul de a asigura o viaţă sănătoasă generaţiilor ce vor veni.

În aceste zile cu puternică încărcătură emoţională pentru întreaga lume, echipa Filarmonicii de Stat Sibiu îşi exprimă regretul profund la trecerea în nefiinţă a Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Suntem extrem de mâhniţi de pierderea unui lider vizionar, de o conduită morală impecabilă, care a manifestat, timp de şapte decenii, un exemplar simţ al datoriei faţă de poporul său şi o responsabilitate impresionantă pentru viitorul omenirii. Din prima zi în care şi-a asumat conducerea celui mai vast imperiu din istorie şi până ieri, Regina Elisabeta a II-a şi-a îndeplinit îndatoririle cu asupra de măsură, aşezând puterea politică în slujba cetăţenilor şi călăuzindu-şi compatrioţii din negura postbelică spre stabilitatea politică, bunăstarea economică şi siguranţa socială din secolul XXI.

Moştenitorul tronului britanic va rămâne cu siguranţă consecvent valorilor pe care le promovează, aşadar ne luăm rămas bun cu admiraţie şi recunoştinţă de la Regina Elisabeta a II-a, iar în acelaşi timp, privim cu încredere spre Regele Charles al III-lea, pe care ne mândrim să-l putem numi un prieten al Sibiului şi al Filarmonicii!

*** Acţiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu. Comunicat de presă – Filarmonica de Stat Sibiu