4 februarie 2023

Filmele „R.M.N.” de Cristian Mungiu şi „Metronom” de Alexandru Belc, selecţionate în Festivalul de Film de la Goteborg

Distribuie pe rețelele tale sociale:

La cea de-a 46-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Goteborg, cel mai important eveniment de acest gen din Scandinavia, programat între 27 ianuarie şi 5 februarie 2023, au fost selecţionate două filme din România: „Metronom” de Alexandru Belc şi „R.M.N.” de Cristian Mungiu. Festivalul de Film de la Goteborg prezintă anual aproximativ 400 de producţii din întreaga lume, iar la proiecţii participă în jur de 160.000 de spectatori. Aproximativ 1.900 de cineaşti, jurnalişti şi delegaţi din industrie sunt prezenţi anual la festival.

ICR Stockholm susţine participarea în festival a regizorului filmului „Metronom”, Alexandru Belc, respectiv a editorului Patricia Chelaru. Echipa filmului a fost invitată în perioada 31 ianuarie – 3 februarie, pentru a participa la discuţii cu publicul şi cu presa suedeză. Filmul va fi proiectat pe 31 ianuarie, de la 17.30, la cinematograful Capitol, pe 1 februarie, de la 20.15, la cinematograful Gota şi pe 2 februarie, de la ora 12.30, la cinematograful Draken.

„Metronom”, filmul de debut al regizorului Alexandru Belc este despre povestea de dragoste dintre doi tineri în România comunistă a anului 1972. Ana şi Sorin sunt protagoniştii acestui film, un cuplu tânăr care este nevoit să îşi încheie relaţia atunci când Sorin îi spune Anei că urmează să fugă cu familia în Germania. Ana şi Sorin se întâlnesc, după despărţire, la petrecerea unei colege, Roxana. La petrecere, toţi tinerii ascultă emisiunea „Metronom”, a lui DJ Cornel Chiriac, transmisă la Radio Europa Liberă, post de radio interzis la vremea aceea în România. Tinerii scriu o scrisoare către Cornel Chiriac, prin care îşi exprimă dorinţa de a părăsi ţara aflată sub regim comunist. Aceştia sunt arestaţi de poliţia care a fost anunţată şi forţaţi să descrie în detaliu participarea la un eveniment văzut ca protest împotriva regimului. Filmul este o analiză socio-istorică a unei generaţii nevoită să trăiască într-o societate plină de suspiciuni şi neîncredere reciprocă. Povestea de dragoste pe sfârşite dintre cei doi tineri se împleteşte cu provocările la nivel general ale unor generaţii ale căror drepturi individuale au fost negate de către stat.

Filmul „R.M.N”, regizat de Cristian Mungiu, va fi proiectat pe 3 februarie, de la 21.15, la cinematograful Biopalatset, pe 4 februarie, de la 17.30, la cinematograful Bio Roy, şi pe 5 februarie, de la 14.45, la cinematograful Draken.

În filmul „R.M.N”, în preajma Crăciunului, Matthias, 30, se întoarce de la muncă din Germania în satul său natal transilvan, preocupat de copilul care creşte fără el, Rudi, de femeia pe care o iubeşte în taină, Csilla, şi de tatăl rămas singur, Otto. Încearcă să se implice mai mult în educaţia băiatului rămas în grija mamei (Ana) şi să-l dezobişnuiască de spaimele nedesluşite ce l-au cuprins.

Când la mica fabrică de care se îngrijeşte Csilla sunt angajaţi câţiva muncitori noi, pacea celor din comună se tulbură, spaimele îi cuprind deopotrivă şi pe adulţi, iar frustrările, conflictele şi pulsiunile irump la suprafaţă prin pojghiţa subţire de aparentă înţelegere şi calm. E o poveste despre resorturile profunde ale comportamentului uman în faţa realităţilor care îl surprind, despre relaţia cu celălalt şi despre felul în care ne raportăm cu toţii astăzi la un viitor neliniştitor.

Mai multe informaţii şi programul vizionărilor:
R.M.N. (goteborgfilmfestival.se)
(5) Metronom – Goˆteborg Film Festival 2023 – YouTube
Metronom (goteborgfilmfestival.se)