Publicat: 2 Decembrie, 2014 - 08:17

Directoratul lui Aristotel Stamatoiu coincide cu o intensificare a operaţiunilor unităţii AVS, „aport valutar special“ condusă de colonelul Stelian Octavian Andronic, în legătură cu obţinerea unor sume în valută din diferite intermedieri, bani care alimentau conturi secrete, deschise în ţară la Banca Română de Comerţ Exterior. Aceste conturi alimentate de AVS erau, după unele păreri, destinate finanţării unor acţiuni externe, economice sau de altă natură ale Securităţii, precum plantarea unor „dizidenţi“ ai regimului sau a aşa-ziselor „fantome“, agenţi cu o identitate fabricată. În realitate, acestea erau menite să alimenteze atât investiţiile megalomane ale regimului dar şi să acopere cât mai mult din datoria externă a ţării.

Datorită comandamentelor acelor vremuri, cresc în importanţă cele două unităţi aflate sub umbrela CIE, care desfăşurau activităţi cu caracter exclusiv economic: Întreprinderea de Comerţ Exterior „Dunărea“, sub comanda colonelului Constantin Gavril şi Serviciul Independent pentru Comerţ Exterior, codificat UM 0650, aflat sub comanda colonelului Ştefan Alexandru. Aşa cum precizam mai sus, în anul 1989, la ICE Dunărea lucrau 115 ofiţeri, 10 subofiţeri şi 12 civili. În cadrul Serviciului Independent pentru Comerţ Exterior lucrau 41 de ofiţeri, 2 subofiţeri şi 2 civili. Sarcinile acestor unităţi erau de a controla întreprinderile de comerţ exterior ale României şi chiar de a fi parte în negocierea contractelor acestora cu terţii. Cadrele CIE sau UM 0544 participau ocazional la asemenea operaţiuni. Cea mai mare parte a ofiţerilor angrenaţi în „acţiuni valutare speciale“ au lucrat sub acoperiri comerciale în Occident, gestionând unele dintre afacerile externe ale regimului comunist.

Componenta economică (şi îndeosebi comercială) nu numai a CIE dar şi a întregii Securităţi este tot mai mult întărită, instituţia implicându-se activ în acţiuni comerciale şi de producţie prin copierea şi adaptarea de tehnologii sau prin producţia de „tehnică specială“ specifică serviciilor secrete. Pe aceasta din urmă, Securitatea o utiliza pentru nevoile proprii dar o şi comercializa cu succes în cadrul blocului socialist sau ţărilor din Asia şi Africa.

Apoi, era controlată cea mai mare parte din comerţul exterior al României – de la vânzarea peste hotare a textilelor până la exportul de cherestea, oţel sau ciment. Solicitările de „răscumpărări“ pentru saşii şi evreii, care doreau să emigreze, au rămas subiectul unei alte afaceri (al cărei debut se află în anii 50) pentru care se puseseră la punct formulare tipizate, prin care se stabilea valoarea fiecărui doritor de viză de emigrare în funcţie de studii, vârstă şi stare de sănătate.

Despre amploarea acestor activităţi, în primăvara anului 1990, Iulian Vlad, fostul şef al DSS, mărturisea cu amărăciune: „Multe prejudicii s-au adus muncii de securitate, prestigiului instituţiei şi chiar bunului renume al ţării de către aşa-zisa activitate de aport valutar, pe care o realizau cu prioritate unităţile externe UM 0544 şi UM 0195, precum şi UM 0650 din Securitatea internă. În afară de faptul că sumele respective, de cele mai multe ori, reprezentau o câtime din preţul de vânzare a mărfurilor şi statul oricum le-ar fi încasat în condiţiile unor negocieri corecte, ofiţerii de securitate trebuiau să intre în tot felul de combinaţii cu străinii, nu de puţine ori compromiţătoare, iar controlul activităţii lor şi al valutei nu era sigur. Tot atât de rău era şi faptul că unităţile respective fuseseră într-o bună măsură deturnate de la misiunile pentru care au fost create şi care erau utile ţării. Cu toate încercările pe care le-am făcut de a scoate din preocupările Securităţii această sarcină, sau măcar de o reduce substanţial, nu am reuşit. Dimpotrivă, [Tudor] Postelnicu a ridicat-o la rangul de atribuţie prioritară, pentru îndeplinirea căreia trebuia să-şi aducă contribuţia întregul aparat“.

În urma evenimentelor de la finele anului 1989, la 30 decembrie 1989, printr-o Hotărâre a Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN), noul organ al puterii de stat, Securitatea şi implicit CIE au fost dizolvate, iar structurile spionajului românesc au trecut temporar în subordinea Ministerului Apărării Naţionale.