Publicat: 12 Iulie, 2019 - 13:40

Cinci nave militare, un elicopter Puma Naval şi zeci de infanterişti marini, aceasta a fost contribuţia Forţelor Navale Române, din săptămâna care se încheie în curând, la efortul Armatei României de a-şi îndeplini angajamentele asumate faţă de partenerii din Alianţă.

Două nave militare româneşti sunt integrate în două grupări navale permanente NATO care operează în Marea Neagră, fregata "Regele Ferdinand", cu un elicopter ambarcat la bord, face parte din SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group) şi dragorul maritim "Locotenent Dimitrie Nicolescu" face parte din SNMCMG-2 (Standing NATO Maritime Countermeasures Group).

Alte două nave au participat la un exerciţiu multinaţional naval organizat de Ucraina în colaborare cu SUA, este vorba despre corveta "Contraamiral Eustaţiu Sebastian" şi nava purtătoare de rachete "Lăstunul", care se vor întoarce în ţară sâmbătă, 13 iulie.

Infanteriştii marini români sunt prezenţi în Bulgaria, la un exerciţiu multinaţional organizat de partenerii bulgari şi americani, precum şi în teatrul de operaţii din Afganistan, la misiunea NATO "Resolute Support", iar cea de-a cincea navă militară românească plecată din portul Constanţa este nava-şcoală "Mircea", care desfăşoară activităţi de instruire pentru cadeţii români şi străini de la bord, dar şi acţiuni de reprezentare şi de diplomaţie navală în portul Lisabona din Portugalia.

Exerciţiul multinaţional "Sea Breeze 19" din Ucraina, la care au participat, în premieră, trei nave militare româneşti ("Regele Ferdinand", "Eustaţiu Sebastian" şi "Lăstunul") s-a încheiat vineri, 12 iulie, fără prea mari probleme. Chiar dacă navele şi aeronavele militare ruseşti au stânjenit, uneori, secvenţele planificate pe mare, în apele internaţionale ale Mării Negre, prin intrarea lor în raioanele interzise pentru navigaţie şi notificate de către partenerii ucraineni, obiectivele exerciţiului au fost atinse, iar navele participante au executat toată gama de misiuni planificate.

În perioada următoare, cele două nave militare româneşti care sunt integrate în două grupări navale NATO, respectiv fregata "Regele Ferdinand" în SNMG-2 şi dragorul maritim "Locotenent Dimitrie Nicolescu" în SNMCMG-2, vor executa misiuni specifice pe mare, dar vor participa şi la Exerciţiul multinaţional "Breeze 19", organizat de Forţele Navale Bulgare.

Participarea militarilor din Forţele Navale Române la misiunile şi exerciţiile organizate de Alianţa Nord-Atlantică în zona Mării Negre contribuie la implementarea măsurilor de securitate pe flancul estic al NATO, precum şi la consolidarea deprinderilor marinarilor români de a executa o gamă largă de misiuni în cadrul operaţiilor militare aliate.

Tag-uri Institutii: