13 aprilie 2021

Florin Cîţu: Românii pot să protesteze atât timp cât nu încalcă legislaţia în vigoare

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că românii pot să protesteze atât timp cât nu încalcă legislaţia în vigoare.
„Românii pot să protesteze atât timp cât nu încalcă legislaţia în vigoare. (…) Dreptul de a avea o opinie în România rămâne, avem opinii diferite. Pentru mine, foarte important este să continue campania de vaccinare, este foarte important să găsim cele mai bune măsuri pentru a-i ajuta pe români. Spitalele sunt foarte aglomerate, de aceea luăm aceste măsuri. (…) Oamenii trebuie să respecte legea. Toţi trebuie să respectăm legea. (…) Eu îi înţeleg pe români că, după un an de zile, au obosit. Toţi am obosit. Ne luptăm cu pandemia de un an de zile şi am făcut toate eforturile. Am comandat doze de vaccin mai multe decât am avea nevoie pentru a ne asigura că, dacă este nevoie, şi anul viitor vom avea acest vaccin, dacă nu este nevoie vom putea să exportăm, pentru că trebuie să ajutăm şi populaţia din jurul României, nu este de ajuns doar să vaccinăm cetăţenii României dacă vrem să scăpăm de pandemie. Vom face toate eforturile şi sunt gata să stăm la masă cu oricine vine cu soluţii pentru a-i ajuta pe români în această perioadă dificilă”, a declarat Cîţu, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL, la care participă şi şeful DSU, Raed Arafat.