10 august 2022

Florin Piersic Jr., Victor Canache şi Simona Strungaru printre invitaţii speciali ai Caravanei TIFF Unlimited la Timişoara

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Mâine se dă startul, în Timişoara, unui super-maraton de avanpremiere, filme multi-premiate şi un cine-concert în cadrul celei de-a 13-a ediţii a Caravanei TIFF Unlimited. În perioada 26 – 31 iulie cinefilii vor putea savura, în aer liber, la Grădina de Vară Capitol şi în interior, la Cinema Victoria, cele mai noi şi apreciate pelicule ale anului şi se vor putea întâlni cu artişti români consacraţi.

Unul din cele mai aşteptate momente din program se întâmplă vineri, 29 iulie, de la 21:30, la Filarmonica Banatul, când are loc cine-concertul Malombra, un clasic al epocii filmelor mute. Acesta va fi proiectat proiectat în acompaniament LIVE pe muzica realizată special pentru el de Simona Strungaru, orchestratoare şi compozitoare de muzică de film, dirijor permanent al Bucharest Jazz Orchestra şi al ansamblului de muzică contemporană SonoMani.

Pentru cine-concertul Malombra (r. Carmine Gallone, 1917), din cadrul Caravanei TIFF la Timişoara, Simona colaborează cu trompetistul Sebastian Burneci, unul dintre cei mai reprezentativi instrumentisĚŚti români, şi percuţionistul Dominic Csergo (Kumm, Umbra, Jazzybirds). Proiectul a fost prezentat în premieră la Festivalul Internaţional de Film La Rochelle Film Cinema şi la TIFF, în 2021.

„Atmosfera gotică, peisajele uimitoare şi jocul actoricesc al protagoniştilor, din care îi amintesc pe Lyda Borelli (Marina di Malombra) şi Amleto Novelli (Corrado Silla), au reprezentat sursele de inspiraţie pentru muzica oricinală pe care am compus-o la invitaţia TIFF în 2021 şi pe care am plăcerea să o repun în scenă la Timişoară, alături de 2 muzicieni excepţionali – trompetistul Sebastian Burneci, şi percuţionistul Domenic Csergo.”, a declarat Simona Strungaru.

La Cinema Victoria va avea loc pe 28 iulie avanpremiera filmului Capra cu 3 iezi, cu Maia Morgenstern şi Marius Bodochi în rolurile principale. Regizorul Victor Canache şi producătoarea Luana Georgiţă vor fi prezenţi la eveniment şi vor răspunde întrebărilor publicului la finalul proiecţiei. Filmul, un debut indie de succes care a câştigat Premiul publicului la secţiunea Zilele Filmului Românesc, este dezvoltat după scurtmetrajul omonim din 2019 şi este adaptat după extrem de populara poveste a lui Ion Creangă, din care păstrează inspirat violenţa grafică din momentele-cheie.

Nimic despre dragoste (18+), o dramă provocatoare despre infidelităţile care distrug prietenii şi căsnicii, cu Maria Bata, Cătălina Grama, Paul Ipate şi Florin Piersic Jr. în distribuţie, va fi proiectat în avanpremieră în Timişoara, la Cinema Victoria, vineri 29 iulie, la ora 19:00, în prezenţa regizorului, care va purta un dialog cu toţi cei curioşi despre povestea acestui film incomod.

În cadrul ediţiei de anul acesta a Caravanei TIFF Unlimited Grădina de Vară Capitol este gazda a numeroase avanpremiere precum Inocenţii, un film despre altfel de super-eroi decât cei cu care ne-a obişnuit Hollywood-ul; Casa noastră/Utama, câştigătorul marelui trofeu de anul acesta la TIFF, precum şi al Premiului Publicului; Evenimentul, pentru care Anamaria Vartolomei a fost distinsă cu titlul de Cea mai promiţătoare actriţă la ediţia din acest an a Premiilor Cesar şi Maigret, cel mai nou film al multi-premiatului regizor Patrice Leconte, cu celebrul Gerard Depardieu în rolul principal.

Avanpremiere sunt şi la Cinema Victoria unde, pe lângă întâlnirile cu cineaştii români şi filmele lor, cinefilii vor putea degusta şi Competiţia oficială, o comedie sofisticată şi obraznică despre cinema, care-i aduce împreună pe marele ecran pe Antonio Banderas, Penelope Cruz şi Oscar MartĂ­nez; dar şi CUT!, prezentat anul acesta în deschiderea oficială a Festivalului de la Cannes, o comedie a cărei acţiune se petrece pe platourile de filmare ale unui horror low-budget, unde turnajul este întrerupt de o invazie zombie adevărată.

Proiecţiile din perioada 26 – 31 iulie sunt posibile datorită finanţării Municipiului Timişoara, prin Centrul de Proiecte. „Transilvania Internaţional Film Festival este unul dintre cele mai complexe proiecte care promovează cinematografia românească prin evenimente culturale de înaltă ţinută pe care, ca finanţatori, ne bucurăm că le aduc şi anul acesta în faţa publicului timişorean. Timp de 6 zile spectatorii se vor bucura de filme premiate naţional şi internaţional, în săli de cinematografe sau spaţii publice, pieţe sau parcuri. Acest fapt le face cunoştinţă turiştilor cu locurile valoroase ale oraşului nostru, iar timişorenilor le aduce aminte de patrimoniul arhitectural pe care Timişoara îl deţine”, a declarat Anderka Maria Iancea, expert comunicare şi relaţii publice Centrul de Proiecte.

Programul complet al Caravanei TIFF Unlimited în Timişoara se regăseşte pe site-ul TIFF, iar biletele sunt deja puse în vânzare pe Eventbook.ro.

***

Program: https://tiff.ro/tiff-caravana-tiff/eveniment/caravana-tiff-unlimited-timisoara

Bilete: https://eventbook.ro/festival/caravana-tiff-unlimited-la-timisoara

***

Caravana TIFF Unlimited este un proiect organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc cu sprijinul Europa Cinemas şi al Centrului Naţional al Cinematografiei.

Finanţat de Municipiul Timişoara, prin Centrul de Proiecte

Sursa foto Facebook Florin Piersic Jr