Publicat: 18 Martie, 2015 - 16:13
Share

 

Grecia este cel mai necooperant stat cu care FMI a lucrat în cei 70 de ani de la înființarea instituției. Afirmaţia a fost făcută după discuţiile tehnice pe care Fondul le-a avut cu autoritățile de la Atena despre programul de asistență financiară.

Inspectorii tehnici ai FMI şi reprezentanţi ai celorlalţi doi mari creditori ai Greciei, respectiv Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană, s-au plâns marţi de lipsa de cooperate din partea autorităţilor elene, relatează Bloomberg.

Troica a acuzat guvernul de la Atena că nu se ține de cuvânt în legătură cu măsurile agreate la finalul lunii trecute, când creditorii au aprobat prelungirea cu patru luni a pachetului de finanțare acordat Greciei.