Publicat: 31 Mai, 2016 - 10:01
Share

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) – reprezentativă la nivel naţional pentru sectorul ,,Administraţie publică” respinge în totalitate Proiectul OUG privind salarizarea bugetarilor.
Constatăm, încă odată, că reprezentanţii Guvernului României desconsideră salariaţii care îşi desfăşoară activitatea în consiliile judeţene şi primăriile de pe întreg teritoriul ţării. Vă reamintim că peste 50% dintre aceştia au venituri salariale brute apropiate ca şi valoare sau egale cu salariul minim brut pe economie. 
 Ȋn cazul în care, amintita OUG va fi adoptată fără a lua în considerare solicitările salariaţilor din administraţia publică locală, FNSA va trece la organizarea acţiunilor de protest la nivel naţional, care vor merge până la blocarea activităţii în sectorul de activitate pe care îl reprezentăm. Ȋn perioada următoare, membrii de sindicat vor fi consultaţi cu privire la modul în care vor fi organizate actiunile de protest.

 Valer SUCIU
Preşedinte al FNSA