Publicat: 11 Noiembrie, 2014 - 16:35

Festivalul Național de Teatru Independent ediția a II-a s-a încheiat duminică, 9 noiembrie. Timp de o săptămână, pe scenele din capitală s-au jucat peste 50 de producții din București, Sibiu, Iași, Cluj, Craiova și Târgu-Mureș. Juriul festivalului a acordat o serie de distincții spectacolelor reprezentative pentru mișcarea independentă actuală.

Ediția a II-a a Festivalului Național de Teatru Independent a avut un caracter aparte, propunându-și să se îndepărteze de ideea clasică de competiție și să fie, în primul rând, o experiență și o sărbătoare a teatrului tânăr. În același timp, din dorința de a evidenția meritul și caracterul inedit al producțiilor participante, juriul FNTi a acordat duminică, 9 noiembrie, o serie de distincții și mențiuni speciale spectacolelor și artiștilor care au surprins, anul acesta, necesitatea inovării în teatrul independent.

Membrii juriului principal - Coca Bloos, Ana-Maria Nistor, Ioana Moldovan, Cristian Theodor Popescu şi Pompilius Onofrei - au acordat marele premiu FNTi spectacolului „Trădare” de Harold Pinter, în regia Sânzianei Stoican (co-producție Unteatru București, Centrul Cultural „Casa Artelor” și Primăria Sectorului 3), care va fi susținut de către FNTi într-un turneu național.

Pentru secțiunea separată dedicată spectacolelor one-man/woman show, juriul format din Andreea Bibiri, Maria Zărnescu și Cristina Modreanu a acordat distincții producțiilor: „Exercițiu după Flori pentru Algernon” de Daniel Keyes, cu Iulia Colan, regia Iulia Colan (Compania Teatrulescu, Craiova); „Cinci ore cu Mario” de Miguel Delibes, cu Florina Gleznea, regia Mariana Cămărășan (Unteatru, București); „G.O.D.” de Eric Bogosian, cu Toma Dănilă, regia Marcel Țop (Teatrul LUNI de la Green Hours, București).

Premiul pentru debut i-a revenit lui Vlad Bălan, pentru spectacolul „Elevator” de Gabriel Pintilei, producție Teatrul Mignon, București, regia Dorin Boca.

Premiul pentru pamflet social a fost acordat producției Godot Cafe-Teatru “Carpathian Garden” de Radu Iacoban, regizat de Radu Iacoban și Tudor Istodor.

Spectacolul “Kampf”, producție Studio M, Sfântu Gheorghe, realizat de Fehér Ferenc, a primit premiul pentru teatru-dans.

Premiul pentru management și strategie artistică le-a revenit Andreei și lui Andrei Grosu, reprezentanții teatrului Unteatru, București. Producțiile Unteatru participante în festival au primit și premiul voluntarilor.

Producției UNATC “I.L. Caragiale” București „Omul-Pernă” de Martin McDonagh, în regia lui Florin Ion Grigoraș, i-a fost decernată distincția trapa de lansare.

Premiul mioritic carpato danubiano pontic a fost adjudecat de „Mălăieș în Călcăieș”, producție Frilensăr, Iași, în regie colectivă.

“Advertego”, producție Varoterem Projekt, Cluj-Napoca, regizată de Botos Bálint, a primit distincția pentru versatilitatea convenției teatrale.

Premiul 24 Hour Play, dedicat producțiilor concepute în cadrul workshopului FNTi cu același nume, i-a revenit spectacolului “Interioare delicat mobilate” de Jean Lorin Sterian, în regia lui George Dușu, avându-i în distribuție pe Viorica Vodă, Mihai Niță, Alina Tofan și Adrian Lepădatu. Juriul acestei secțiuni a fost format din Lia Bugnar, Vlad Massaci și Șerban Pavlu. Godot Cafe-Teatru oferă posibilitatea de finalizare a acestui proiect de spectacol.

Echipa FNTi mulțumește Editurii Nemira, Colecției Yorick și Editurii Fundației Culturale “Camil Petrescu” pentru donațiile făcute pentru această Gală.