27 ianuarie 2022

Focusul FITPTI 2021: artă şi tehnologie

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Încă de la prima lui ediţie (2008), Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iaşi (FITPTI) a avut în fiecare an câte o temă. Ideea curatorială a fost de a individualiza evenimentul pe fiecare secvenţă calendaristică a lui, de a-l menţine proaspăt şi surprinzător. Festivalul organizat de Teatrul Luceafărul din Iaşi a reuşit să se impună şi astfel în atenţia comunităţii, atât a celei naţionale, cât şi a celei internaţionale, reunind în program forme de artă scenică foarte diverse, realizate de creatori de pe toate meridianele lumii (America de Nord, America de Sud, Europa, Asia, Australia, Noua Zeelandă), mulţi dintre ei aflaţi pentru prima oară în România, exclusiv la Iaşi. Acestea au fost argumentele care au convins echipa de evaluare alcătuită din experţi internaţionali de către Asociaţia Europeană a Festivalurilor cu sediul la Bruxelles să acorde reuniunii ieşene label-ul „Festival remarcabil”, de opt ori la rând.

În 2020, pandemia cu Noul Coronavirus a zădărnicit planurile celor mai multe Festivaluri din întreaga lume. Şi în aceste condiţii dificile, FITPTI a continuat, anul trecut oferind publicului un mix de spectacole live (indoor, outdoor), online şi radiofonice, reunite într-un program dens sub semnul „avarie pandemică”, cu participări din 10 ţări (Germania, Austria, Italia, Japonia, Rusia, Marea Britanie, Franţa, Georgia, Islanda, România), în condiţii de subfinanţare. FITPTI a fost unul dintre cele câteva, foarte puţine, reuniuni de gen care au avut loc în 2020 la nivel internaţional, cele mai multe festivaluri de artele spectacolului fiind amânate sau anulate.

Pentru 2021, FITPTI îşi propune să se concentreze „asupra unei tendinţe evidente în ultimele decenii, care s-a accentuat în pandemie: raportul dintre artă şi tehnologie.

Focusul festivalului care va avea loc, ca întotdeauna, la începutul lui octombrie îl va constitui relaţia estetică dintre real şi virtual, dintre creativitatea artistică şi cea ştiinţifică. Esteticile actuale vorbesc despre o estetică a post-umanului, despre utilizarea subtilă a inteligenţei artificiale în zona performativă, aşa că despre asta va fi vorba cu precădere în ediţia a XIV-a a FITPTI”, cum precizează teatrologul Oltiţa Cîntec, curatorul său.

Aceasta mai precizează că împreună cu echipa de la Luceafărul lucrează încă de anul trecut „la mai multe scenarii posibile, iar în funcţie de contextul epidemiologic îl vom activa pe cel mai potrivit. Mai pot să vă spun că am în plan şi un prolog estival, că vom avea şi ateliere de scriere dramatică, expoziţii, conferinţe, lansări de carte şi multe alte surprize. Ne bucurăm că noua administraţie a judeţului demonstrează o înţelegere superioară a importanţei evenimentelor culturale în viaţa cetăţenilor şi în dezvoltarea unei comunităţi şi va asigura FITPTI o finanţare consistentă”, a mai subliniat curatorul festivalului. Consiliul Judeţean Iaşi este finanţatorul Teatrului Luceafărul şi a promis alocarea unui milion de lei pentru acest Festival.

Programul va include o gamă largă de spectacole, pentru toate aşteptările unui public la a cărui modelare festivalul a contribuit pe parcursul celor 14 ani de când există. Un public deschis, curios, amator de noi provocări estetice, cu sufletul tânăr indiferent de etate.

Vor fi şi reprezentaţii în spaţii neconvenţionale, concerte etc., o gamă variată de unde spectatorii şi specialiştii vor putea alege după pofta inimii.