24 octombrie 2021

Fondul forestier naţional a înregistrat, în 2020, o creştere de aproximativ 0,2%

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Fondul forestier naţional a înregistrat, în 2020, o creştere de aproximativ 0,2%, faţă de anul precedent, deși volumul de masă lemnoasă recoltată s-a majorat cu 4%, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

La 31 decembrie 2020, suprafaţa fondului forestier era de 6.604.206 hectare (+11.976 hectare faţă de 2019), din care suprafaţa pădurilor totaliza 6.449.417 hectare. Aceasta a înregistrat anul trecut o creştere de aproximativ 0,3% faţă de anul precedent, adică un plus de 22.077 hectare. Suprafaţa pădurilor reprezintă 97,7% din fondul forestier naţional.

Creşterea de 0,2% a fondului forestier naţional se datorează în principal unor reamenajări de păşuni împădurite şi introducerii în fondul forestier a terenurilor degradate şi a terenurilor neîmpădurite, stabilite în condiţiile legii a fi împădurite (Legea nr. 133/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 – Codul Silvic).

De altfel, suprafaţa regenerată a crescut anul trecut cu 3%, respectiv cu 730 hectare. Volumul de masă lemnoasă recoltată a ajuns la 19,652 milioane metri cubi (mc), înregistrând un salt de 748.400 hectare (+4%) faţă de 2019, când a totalizat 18,903 milioane de mc.

Suprafaţa parcursă cu tăieri de regenerare a pădurilor a fost în 2020 de 185.339 hectare, mai puţin cu 5.271 hectare faţă de 2019, din care tăierile rase reprezintă 2.773 hectare, în scădere cu 745 hectare. În 2019 a fost consemnată o suprafaţă de 3.518 hectare cu tăieri rase.

Distribuţia fondului forestier pe regiuni de dezvoltare indică o concentrare într-o proporţie însemnată a acestuia în regiunile de dezvoltare: Centru (19,2% din totalul fondului forestier) şi Nord-Est (18,2%), urmate de regiunile de dezvoltare Vest (16,2%), Nord-Vest (15,3%), Sud-Vest-Oltenia (12,3%), Sud-Muntenia (10%), Sud-Est (8,4%) şi de Bucureşti-Ilfov (0,4%).
Cel mai mare volum de masă lemnoasă s-a recoltat în regiunea de dezvoltare Nord-Est (25,8% din totalul volumului de masa lemnoasă recoltată), urmată de regiunea de dezvoltare Centru (25,7%) şi într-o proporţie mai mică de regiunile de dezvoltare Nord-Vest (12,5%), Vest (11,9%), Sud-Muntenia (10,6%), Sud-Vest Oltenia (6,8%), Sud-Est (6,4%) şi Bucureşti-Ilfov (0,3%).