27 iunie 2022

Fonduri UE pentru înfiinţarea a două Căsuţe de Tip Familial destinate copiilor din Centrul de Plasament „Prichindelul”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Consiliul Judeţean Sibiu, în parteneriat cu DGASPC Sibiu, a semnat contractul de finanţare, în valoare de peste 4 milioane de lei

La sfârşitul săptămânii trecute, Consiliul Judeţean Sibiu, în parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu, a semnat contractul de finanţare din fonduri europene pentru realizarea proiectului „Asigurarea unui climat familial pentru copiii din Centrul de plasament pentru copiii cu dizabilităţi „Prichindelul ” – Sibiu”, în valoare totală de 4.372.968,79 lei cu TVA. Acesta reprezintă cel de-al doilea contract de finanţare pentru realizarea de Căsuţe de Tip Familial.

„În parteneriat cu DGASPC Sibiu am depus o serie de proiecte pentru atragerea de fonduri europene cu ajutorul cărora să reuşim să le oferim copiilor instituţionalizaţi condiţii de trai mai bune şi şansa de a simţi că trăiesc într-un mediu cât mai apropiat de cel pe care noi îl numim „acasă”. Am solicitat fonduri pentru reorganizarea a patru centre de copii şi mă bucur că munca noastră dă roade, ajungând ca azi să avem două contracte semnate”, a declarat preşedinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

Proiectul prevede reamenajarea şi supraetajarea unei construcţii existente, situate în comunitate, în vederea înfiinţării a două căsuţe de tip familial pentru a le crea copiilor instituţionalizaţi un mediu cât mai apropiat de cel familial. Aceştia îşi vor dezvolta abilităţile de trai independent prin implicarea în activităţile gospodăreşti şi prin integrarea în viaţa cotidiană.

După finalizarea procedurii de semnare vor fi lansate procedurile de achiziţie pentru realizarea proiectului tehnic, asistenţă tehnică şi execuţie lucrări. De la semnarea contractului de lucrări, constructorul câştigător va avea la dispoziţie 12 luni pentru realizarea lucrărilor.

Proiectul „Asigurarea unui climat familial pentru copiii din Centrul de plasament pentru copiii cu dizabilităţi „Prichindelul ” – Sibiu” se derulează cu fonduri europene atrase de Consiliul Judeţean Sibiu în parteneriat cu DGASPC Sibiu, prin Programul Operaţional (POR 2014 – 2020)