Publicat: 30 Aprilie, 2020 - 13:44
Share

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că, joi, a fost semnat, la Ministerul Dezvoltării, contractul de finanţare din bani europeni pentru construirea Spitalului Regional de Urgenţă Craiova în valoare de peste 2,85 miliarde de lei.

"Valoarea totală a contractului semnat azi este de peste 2,85 miliarde de lei, iar durata de implementare a proiectului este de 104 luni. Unitatea medicală va cuprinde un complex de construcţii cu 7 nivele, va avea 807 paturi, 19 săli de operaţie şi va fi construită în jurul unui concept organizaţional de specialităţi medicale grupate în 7 centre, printre care şi un centru de tratament pentru cancer destinat pacienţilor din regiunea sud-vest, cu toate dotările necesare, dar şi un centru combinat pentru mamă şi copil, cu 100 de paturi pentru adulţi şi copii, într-o clădire cu intrare separată", a scris Turcan, pe Facebook.

 

Tag-uri Nume: