Publicat: 19 Mai, 2014 - 18:39
Share

Fosta șefă a Comisiei pentru persoane cu handicap Prahova, Viorica Oniga, şi alte 11 persoane au fost trimise în judecată de procurorii anticorupție, într-un al doilea dosar al certificatelor de handicap eliberate fraudulos în Prahova. 

Viorica Oniga, aflată în stare de arest preventiv în dosarul anterior de corupţie, a fost trimisă în judecată pentru luare de mită, abuz în serviciu, complicitate la înşelăciune şi fals intelectual, potrivit Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Potrivit rechizitoriului DNA, Viorica Oniga, în calitate de preşedinte al Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova, în perioada 2007 - 2013, a primit de mai multe ori de la inculpaţii Sorin Octavian Gabor, Georgeta Neacşu, Georgeta Oprea, Gheorghe Mihalcea, Mariana Pascu, Lia Aluna Dumitrescu, sume de bani şi bunuri în valoare totală de 20.400 de lei. 
 
În schimbul banilor, femeia le-a încadrat în grad de handicap şi a eliberat certificate medicale care să ateste acest fapt pentru 18 persoane, fără ca acestea să sufere de afecţiuni care să le permită încadrarea în gradul de handicap stabilit.

Viorica Oniga şi Ioana Borcan au mai fost trimise în judecată, alături de alte 11 persoane, pentru fapte similare, în 18 septembrie 2013.