Publicat: 5 Iunie, 2020 - 09:53
Share

Federaţia Română de Dans Sportiv a luat act de aprobarea de către Ministerul Tineretului şi Sportului a regulamentelor privind permiterea reluării antrenamentelor în spaţii închise şi permiterea reluării competiţiilor sportive organizate în aer liber.

Acesta este un semn că măsurile combaterii pandemiei de COVID-19 în România au o evoluţie pozitivă până acum. Dacă acest trend se va păstra şi în perioada următoarea, FRDS va organiza în trimestrul IV al acestui an patru competiţii importante:
- Campionatul Naţional de 10 Dansuri
- Campionatul Naţional Sub 21 ani
- Cupa României
- Campionatul Naţional de Clase

Comisia de Competiţii a pus deja bazele unui grup de lucru împreună cu reprezentanţi ai Colegiului Arbitrilor, Colegiului Antrenorilor şi Secretariatului General, pentru a pune la punct detalii privind organizarea fiecărei competiţii de mai sus. Grupul de lucru este însărcinat de Biroul Federal să urmărească îndeaproape evoluţia cadrului legislativ şi să conceapă un set de măsuri şi reguli cu privire la organizarea şi desfăşurarea în siguranţă deplină.

În cazul fericit în care eforturile combaterii pandemiei vor da rezultate din ce în ce mai bune până atunci şi legislaţia va permite organizarea acestor competiţii la momentul respectiv, FRDS va respecta toate măsurile de siguranţă şi va impune respectarea acestora de către toţi cei implicaţi.

Asigurarea sănătăţii tuturor participanţilor la activitatea sportivă, dar şi a personalului auxiliar, reprezintă obiectivul prioritar al Federaţiei Române de Dans Sportiv şi trebuie să reprezinte obiectivul prioritar şi pentru cluburile membre.