18 august 2022

„FRED GOES NET”, proiect de intervenţie preventivă, adresat liceenilor

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Începând cu anul 2011, Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin intermediul Centrelor de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, implementează, anual, la nivel naţional, proiectul „FRED GOES NET”.

Prin implementarea acestui proiect, specialiştii ANA urmăresc realizarea de intervenţii preventive timpurii pentru elevii cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani, în scopul neînceperii sau întârzierii debutului consumului de droguri, dar şi al evitării transformării consumului experimental şi ocazional în consum regulat, prin participarea la Cursurile FRED.

În cadrul proiectului „FRED GOES NET”, tinerii primesc informaţii corecte despre tipurile de droguri, efectele şi riscurile lor, sunt încurajaţi să reflecteze asupra comportamentului propriu de consum şi să ia decizii pe baza evaluărilor proprii, dar şi pe baza conştientizării personale a riscurilor şi sunt motivaţi în vederea schimbării atitudinilor şi comportamentelor de consum de tutun, alcool şi droguri.

De asemenea, „FRED GOES NET” creşte accesibilitatea tinerilor care se află în situaţia de a deveni dependenţi, la serviciile integrate de prevenire şi asistenţă, şi sporeşte şansa intervenţiei timpurii şi rapide, evitându-se sau diminuându-se astfel riscul condamnării, discriminării sau marginalizării tinerilor cu risc de a deveni dependenţi.

Proiectul se adresează tuturor elevilor de liceu (prevenire universală), care doresc să participe la Cursul FRED, în condiţiile în care se pot face aranjamentele pentru constituirea unui grup de maxim 13 elevi, dar, cu precădere, liceenilor care au semne minime, dar detectabile de consum de droguri, dar nu îndeplinesc criteriile de diagnostic specifice abuzului sau dependenţei (prevenire indicată) şi liceenilor care sunt la limita riscului de a deveni dependenţi (prevenire selectivă – ex. elevi cu părinţi dependenţi de droguri, elevi din familii cu statut socio-economic scăzut, elevi cu risc de abandon şcolar, elevi cu comportament deviant, elevi cu părinţi dependenţi, copii de imigranţi etc.).

Intervenţia constă într-un interviu iniţial şi o activitate în grup de minimum 8 ore (Cursul FRED -împărţit în 2, 3 sau 4 sesiuni). Pentru asigurarea calităţii Cursurilor FRED, este necesară instruirea specifică conform Manualului european FRED GOES NET şi parcurgerea unui modul de formare în Interviul Motivaţional. Interviul Motivaţional este o metodă directivă de consiliere, care are drept scop creşterea motivaţiei intrinseci pentru schimbare, prin explorarea şi rezolvarea ambivalenţei. A fost dezvoltat de William Miller şi Stephen Rollnick şi este recunoscut la nivel mondial ca şi intervenţie bazată pe evidenţe ştiinţifice în domeniul dependenţelor.

Pentru anul şcolar 2021 – 2022, beneficiarii direcţi estimaţi ai proiectului sunt 2350 de tineri (14 – 19 ani) din învăţământul liceal. De asemenea, Cursuri Fred se pot realiza şi cu tineri referiţi de DGASPC-uri sau de Serviciile de Probaţiune, precum şi cu tineri supuşi evaluărilor realizate de Agenţia Naţională Antidrog ca urmare a dispoziţiilor stabilite de către procurorii din cadrul DIICOT.

Cursul FRED poate fi general (droguri legale şi ilegale) sau adaptat pentru consumul de canabis, substanţe noi psihoactive, alcool sau tutun (în funcţie de rezultatele evaluării iniţiale a participanţilor). Consumul de heroină este o condiţie de neincludere în Cursul FRED întrucât nu este potrivit pentru tinerii care sunt deja dependenţi. Aceşti tineri sunt referiţi către alte servicii.

Proiectul „FRED GOES NET” a fost derulat şi evaluat cu succes în Germania, între anii 2000-2004. În perioada 2007-2010, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, a fost pilotat de nouă ţări partenere: Austria, Belgia, Germania, Irlanda, Islanda, Letonia, Polonia, Slovenia şi România, fiind introdus în baza de date cu exemple de bună practică din domeniul reducerii cererii de droguri din Uniunea Europeană – EMCDDA-EDDRA.

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE