28 noiembrie 2021

Frederic Chaslin, de la Scala si Metropolitan Opera, la pupitrul orchestrei Operei Naţionale din Bucureşti, pe 20 noiembrie

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Frederic Chaslin, considerat unul dintre cei mai importanţi dirijori ai lumii, va conduce orchestra Operei Naţionale Bucureşti în calitate de invitat extraordinar în spectacolul de sâmbătă, 20 noiembrie, ora 18:30, „Faust” de Charles Gounod.

Director muzical al Operei din Rouen din 1991 până în 1994 şi dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Ierusalim din 1999 până în 2002, Frederic Chaslin a fost constant invitat la pupitrul dirijoral al celor mai prestigioase teatre lirice de pe mapamond precum Teatro alla Scala, Metropolitan Opera, Royal Opera House, Opera Garnier. Din 1999 până în 2020 a fost dirijor rezident al Operei de Stat din Viena, timp în care a dirijat peste 250 de spectacole.

După reprezentaţia de la pupitrul dirijoral al Operei Naţionale Bucureşti cu opera lui Gounod „Faust”, Frederic Chaslin este invitat la Teatro alla Scala în „La Gioconda” de Amilcare Ponchielli, la Teatro La Fenice în „Faust” de Charles Gounod, la Teatro Lirico di Cagliari în „La fille du regiment” de Gaetano Donizetti şi la Opera Royal de Wallonie-Liege în „Mignon” de Ambroise Thomas.

Premiera absolută a operei „Faust” de Charles Gounod a fost prezentată în anul 1859, pe scena Theâtre Lyrique din Paris. Titlul a devenind rapid una dintre cele mai de succes producţii pariziene ale tuturor timpurilor, interpretată de peste 1000 de ori în capitala francezilor până la dispariţia compozitorului său în anul 1893. „Faust” a rămas în istoria artei lirice ca titlul care a inaugurat în anul 1883 Metropolitan Opera din New York.

Biletele se pot achiziţiona de pe http://tickets.operanb.ro/ şi de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti.

Şi pentru că ne dorim să rămânem sănătoşi, vă invităm să consultaţi regulamentul de participare la spectacole disponibil pe site-ul instituţiei în link-ul:

Regulament de participare la spectacole