Publicat: 24 Februarie, 2020 - 13:35
dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 7 ani

Fundaţia Ţiriac organizează sâmbătă, 29 februarie, selecţia pentru cursurile gratuite de iniţiere în patinaj. Evenimentul desfăşurat la Patinoarul Ţiriac-Telekom Arena are scopul de a identifica copii cu vârste cuprinse între 3 şi 7 ani cu înclinaţii şi interes pentru practicarea patinajului. Micuţii declaraţi admişi vor frecventa gratuit, de cinci ori pe săptămânp, cursurile de iniţiere în acest sport, iar ulterior, cei mai buni dintre aceştia vor fi încadraţi în echipele de hochei înfiinţate de Fundaţia Ţiriac. Înscrierile la selecţie se realizează prin intermediul e-mailului la adresa selectiepatinaj@fundatiaiontiriac.ro sau telefonic la numărul 0786.911.111, până vineri, 28 februarie, în limita celor 100 de locuri disponibile. Evenimentul va începe la ora 11:00 şi va fi împărţit în două sesiuni, în funcţie de vârsta participanţilor înscrişi. Prin urmare, copiii între 3 şi 5 ani vor intra pe gheaţă la ora 11:00, iar procesul de selecţie pentru cei cu vârste cuprinse între 5 şi 7 ani se va desfăşura începând cu ora 12:00. Întregul eveniment va fi evaluat de antrenorii patinoarului, recunoscuţi pentru performantele obţinute in hochei: Dănuţ Gigi Popovici, Ion Dimache şi George Justinian, împreună cu Eduard Pană, Directorul Sportiv al Patinoarului Ţiriac - Telekom Arena. Juniorii admişi în cadrul cursurilor gratuite de iniţiere în patinaj vor începe pregătirile în data de 2 martie. Lecţiile se vor desfăşura de luni până vineri, în intervalele orare 13:00 - 14:00, respectiv 14:00 - 15:00. Ulterior, copiii vor avea şansa să fie incluşi în programul de pregătire sportivă a echipelor de hochei susţinute de Fundaţia Ţiriac, cu ajutorul sponsorilor. Telekom Arena este singurul patinoar din zona Bucureşti-Ilfov dezvoltat conform celor mai recente norme olimpice internaţionale şi în acord cu indicaţiile Federaţiei Internaţionale de Hochei. Principalul său scop este încurajarea practicării sportului în rândul copiilor, tinerilor şi sprijinirea echipelor sportive în atingerea celor mai înalte performanţe. Detalii despre patinoar pot fi accesate la adresa http://www.fundatiaiontiriac.ro/proiecte/patinoarul-telekom-arena, https://www.telekomarena.ro sau în pagina de Facebook.

Tag-uri Institutii: