Publicat: 4 Iulie, 2013 - 12:00

"Salutăm preluarea puterii de către forţele armate naţionale egiptene, într-o ţară prietenăEgipt – care joacă un rol marcant în Africa de Nord, Orientul Apropiat şi Mijlociu, precum şi pe scena internaţională."

"De aproape 2 ani de zile, sub masca unei aşa-zise “democraţii”, a unei intoleranţe religioase, organizaţia Fraţilor Musulmani a preluat toate frâiele puterii, a distrus economia şi turismul, a sărăcit o ţară cu peste 80 de milioane de locuitori, aducând-o în pragul falimentului.

Promulgând o Constituţie feudală, dispreţuind drepturile fundamentale ale femeii, cu obligaţii practic ruşinoase pentru drepturile elementare ale unei societăţi libere, regimul fostului preşedinte Mursi s-a desconsiderat în faţa poporului său şi a lumii întregi.

Urăm forţelor armate egiptene, generalului Al-Sisi şi tuturor oamenilor iubitori de libertate ca Egiptul să revină în rândul naţiunilor care respectă drepturile omului, o ţară prosperă şi independentă." (Preşedintele Asociaţiei Ofiţerilor în Rezervă din România (A.O.R.R.), G-ral (r) Bartolomeu Constantin Săvoiu)