Publicat: 21 Octombrie, 2018 - 19:22
Show cultural de excepție organizat de Camera Notarilor București
Alexandru Tomescu și Nicolae Dumitru la gala Notarilor (Foto AMOS News)

Este, dacă nu mă înșel, al treilea an consecutiv în care Camera Notarilor București oferă membrilor săi, familiilor și prietenilor o gală culturală prin care sunt omagiate evenimente sau valori naționale. Gala din acest an, găzduită de Sala Radio, a marcat așa cum se cuvine cel mai important eveniment al lui 2018 -Centenarul Marii Uniri - printr-un program de o excepțională calitate intelectuală.

Invitații - circa 600 de persoane - au fost întâmpinați în hol de o amplă expoziție documentară în care au fost reunite exponate din arhiva proprie a Camerei - între care și proaspăta colecție de documente și volume donate de un celebru colecționar bibliofil, Ion C. Rogojanu (în virtutea unei relații de familie - fiul său Octavian fiind notar public), precum și colecții din presa vremii din Arhivele Naționale. Este un patrimoniu remarcabil, impresionant, care ar putea constitui oricând nucleul unui viitor muzeu al notariatului, idee care pare să prindă rădăcini  în conștiința profesională a nu puțini oameni din branșă.

 
Spectacolul propriuzis a debutat cu o surprinzător de incitantă conferință derulată într-o manieră extrem de aplicată și de atractivă, de către tânărul Conf. Univ. Dr. Bogdan Suditu, care a purtat asistența într-un palpitant itinerariu pe urmele unor politicieni și primari juriști care au marcat destinul Capitalei din ultimul secol. Acesta a deslușit cu aplomb câteva dintre „misterele” istorice și politice ale unui oraș mereu surprinzător prin evoluțiile sale, determinate de oamenii care au stat și stau în frunte.

Trecerea spre capitolul artistic propriuzis a fost făcută de Corul de Copii Radio, care a susținut un agreabil spectacol muzical coregrafic.

Partea de greutate evenimentului a aparținut celor doi artiști instrumentiști de calibru mondial - pianistul Nicolae Dumitru și violonistul Alexandru Tomescu - care și-au transformat recitalurile individuale și cel comun într-o veritabilă lecție de istorie a muzicii, plasând piesele interpretate în contextul istoric și cultural al vremii respective. Au constituit veritabile surprize pentru publicul prezent interpretarea unei excepționale „Rapsodii ungare pe teme valahe” a lui Liszt, în premieră pe o scenă românească, și „Lăutarul” lui Enescu, izvorât din magica vioară Stradivarius, de sub arcușul fermecat al lui Alexandru Tomescu.

 Și, cum nu se putea altfel, recitalul s-a încheiat la bis cu „Balada” lui Porumbescu, veritabilă emblemă a geniului muzical românesc.
A fost meritul întregii echipe a Camerei Notarilor - și nu în ultimul rând ale energicei și inspiratei sale președinte Laura Badiu - de a fi marcat șirul evenimentelor dedicate Marii Uniri cu un moment cultural artistic de excepție. (Octavian Andronic)

Tag-uri Institutii: 

Tag-uri Geo: