13 aprilie 2021

Gala Studenţilor Români din Străinătate, ediţia a douăsprezecea

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) anunţă evenimentul Gala Studenţilor Români din Străinătate, ediţia a douăsprezecea, ce va fi transmis online duminică, 28 martie 2021, începând cu ora 18.00, pe pagina noastră de Facebook.

Ca în fiecare an, Gala LSRS este evenimentul studenţilor români de pretutindeni, care prin pasiunea şi dedicarea lor obţin rezultate academice excelente, reunind studenţii şi absolvenţii români din întreaga lume. Acest eveniment este dedicat recunoaşterii şi premierii excelenţei academice a tinerilor români de peste graniţe, oferind astfel un spaţiu în care ideile şi reuşitele studenţilor şi absolvenţilor români din străinătate să fie remarcate şi recunoscute la nivel naţional şi nu numai.

Vom afla astfel cei 12 câştigători ai concursului Premiile LSRS pentru Excelenţă Academică, concurs ce a strâns mai mult de 130 de aplicaţii la cele 11 categorii.

Finaliştii concursului, cât şi câteva cuvinte despre experienţa lor pot fi accesate aici https://lsrs.ro/gala-lsrs-2021/

Pe lângă decernarea premiilor, Gala LSRS va prezenta mesaje dedicate studenţilor din partea ambasadorilor şi consulilor din Italia, Spania, Portugalia, Franţa, Marea Britanie şi Japonia. Totodată, vor fi invitaţi şi E.S. doamna Luminiţa Odobescu, Ambasador al României la Uniunea Europeană, dar şi reprezentanţii Agenţiei Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, care vor vorbi despre mobilitatea proiectului Erasmus în pandemie.

Ediţia de anul acesta este organizată virtual, oferind astfel oportunitatea de a aduna studenţii şi românii din orice colţ al lumii şi de a celebra şi mai puternic reuşitele lor după un an diferit. Evenimentul este public şi poate fi vizualizat aici: https://fb.me/e/YCa6lDCX

Toţi cei interesaţi pot afla toate noutăţile urmărindu-ne pe Facebook la: @lsrs.romania sau pe siteul nostru https://lsrs.ro/

Anul acesta, avem bucuria de a-i avea alături de noi pe Academia Română, ANPCDEFP, Ministerul Afacerilor Externe, Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babes- Bolyai, EximBank, FanCourier, Romanian Business Leaders, Repatriot, MARe – Muzeul de Artă Recentă, Agromec Dragalina, Radicstar.