3 iulie 2022

Galeria Zamca propune o călătorie prin marile oraşe ale Europei, în cadrul noii expoziţii „Valori Europene”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ziua Europei, sărbătorită anual la data de 9 mai, a fost marcată la sediul Asociaţiei Institutul Bucovina, printr-un eveniment cultural: vernisajul expoziţiei de fotografie „Valori Europene”, semnată Marius Romila.

Deşi nu este la prima experienţă la Galeria Zamca, având o lansare de carte în urmă cu câteva luni, Marius Romila ne încântă de această dată cu o expoziţie de fotografie care ne poartă prin marile oraşe ale Europei, fiind descrisă chiar de autor ca o „călătorie spirituală”. Totodată prin lansarea de carte „Sappho”, care a avut loc în cadrul evenimentului, se face o trecere lină de la filozofie la arta fotografică, aşa cum o spune însuşi autorul.

Vernisajul s-a bucurat de prezenţa unor reprezentanţi din partea autorităţilor locale şi îndelungi colaboratori ai Asociaţiei Institutul Bucovina. Este vorba despre Antoniu-Alexandru Flandorfer, din partea Direcţiei Judeţene pentru Cultură Suceava şi Paul Daniel Iftimie – Direcţia contencios administrativ, juridică şi administrativă din cadrul Primăriei Suceava, care şi-au manifestat susţinerea pentru astfel de evenimente culturale, care împlinesc „nevoia de spiritualitate” a comunităţii.

Maestrul Mihai Pânzaru-Pim, custodele galeriei şi cel care a făcut posibilă organizarea expoziţiei, a punctat faptul că expoziţia de fotografie împreună cu lansarea de carte conturează într-un mod deosebit relaţia Europei antice cu filozofia.

Finalul vernisajului a fost marcat de un recital de poeme din opera „Sappho”, astfel conturând imaginea unei Europe definite de filozofia antică.

Expoziţia este deschisă în mod gratuit publicului larg, până joi, 23 iunie, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00-17:00. Galeria Zamca se află în incinta sediului Asociaţiei Institutul Bucovina, din strada Zamcei, numărul 17 (în spate la LIDL Mărăşeşti).

Pentru mai multe informaţii legate de expoziţie, persoana de contact din cadrul Asociaţiei Institutul Bucovina este Petru Vasile Gafiuc – preşedintele organizaţiei, tel: 0230.524.128, e-mail: info@bucovinainstitute.org.

De asemenea, vă invităm să vizitaţi pagina noastră de Facebook: http://www.facebook.com/i.bucovina şi website-ul www.bucovinainstitute.org, unde veţi descoperi cele mai recente activităţi.