Publicat: 9 Octombrie, 2019 - 07:24

România a fost inexistentă la summitul ONU privind schimbările climatice, organizat la New York luna trecută, a spus, marți, Grațiela Gavrilescu, deputat și fost ministru al Mediului, la o conferință de profil.

“Ne uităm în jurul nostru și vedem cum lumea se schimbă. Fenomenele climatice care apar în ultima perioadă de timp sunt ceva cu care nu ne-am confrunat niciodată până acum. Luna trecută, la New York, la inițiativa secretarului general al ONU, șefii de stat s-au reunit să dezbată această problemă gravă (n.r. a schimbărilor climatice) și să găsească soluții care să fie implementate în fiecare stat, indiferent de mărimea lui, de nivelul său de dezvoltare sau de puterea lui financiară. Din păcate, România a fost inexistentă la acel summit”, a spus Gavrilescu.

Deputata a dat drept exemplu în ceea ce privește protejarea mediului, faptul că țara noastră a avut o reușită din punctul de vedere al scbimbărilor climatice, prin reducerea emisiilor de CO2 și al doilea dosar încheiat în acest sens, referitor la poluarea cu susbtanțe organice. “Am reușit să punem pe masa Uniunii Europene și a tuturor statelor care au participat la stragiile UE pe termen lung privind schimbările climatice, obiective de care să nu ne fie rușine”, a spus Gavrilescu.

Grațiela Gavrilescu a avertizat că lipsa unui ministru la Mediu are consecințe negative, de amânare a proiectelor care trebuie finanțate de ministerul Fondurilor Europene.

La finele lunii septembrie a avut loc summitul ONU pentru acțiunile climatice, care a avut drept scop promovarea acțiunilor în domeniul climei și punerea în aplocare a acordului de la Paris, unde președintele Iohannis a ținut o cuvântare.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: