Publicat: 25 Mai, 2017 - 14:44

La împlinirea vîrstei de 85 de ani, miercuri, 24 mai 2017, Generalul (r) prof. univ. dr. Vasile Cândea a fost omagiat de Academia Oamenilor de Știință din România. Profesorul Vasile Cândea, președintele de onoare al AOSR, este o personalitate de prestigiu a medicinii și a chirurgiei cardiovasculare românești, profesor universitar, savant și practician de reputație națională și internațională. 

Domnia sa și-a dedicat întreaga existență acestui domeniu de extremă dificultate, printr-o activitate complexă, desfășurată în spital și în sala de operație, la catedra universitară și în câmpul cercetării științifice, ca medic militar și chirurg de vocație, în prezent General de patru stele al Armatei Române, ca profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, ca om de știință, cercetător și autor. Doctorul Vasile Cândea este un pionier în domeniul chirurgiei cardiovasculare, care a început, în România, intervențiile pe cord deschis, transplantul de cord și alte operații inovative. Prin activitatea desfășurată, aflată în avangarda evoluțiilor din aria științelor medicale, prin opera științifică pe care a realizat-o, care cuprinde contribuții originale deosebit de valoroase, Profesorul Vasile Cândea a adus România între țările avansate în domeniul chirurgiei inimii. Domnia sa a reușit să formeze o școală de elită de medici și chirurgi în cadrul Spitalului Militar Central, instituție de prestigiu a sistemului de sănătate românesc, pe care a slujit-o cu abnegație și competență excepțională decenii la rând.  

La Sesiunea de aniversare a Profesorului Vasile Cândea, au participat reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale, ai Ministerului Cercetării și Inovării, ai Parlamentului României și ai Bisericii Ortodoxe Române, membri ai comunității academice a AOSR, rectori și lideri instituționali ai unor universități de marcă din București și din țară, cadre didactice universitare, cercetători științifici, oameni de cultură, un public numeros, care a ocupat în întregime Aula AOSR.

În deschiderea manifestării, prof. univ. dr. Adrian Badea, președintele Academiei Oamenilor de Știință din România, a ținut o LAUDATIO, care a relevat parcursul profesional și rezultatele de excepție obținute în activitatea de specialitate și în cercetarea științifică de către cel sărbătorit. În continuare, a fost proiectat un film biografic, care a prezentat momente semnificative din activitatea profesorului și chirurgului Vasile Cândea, secvențe dramatice din timpul unor intervenții pe cord deschis, instantanee din colaborarea cu celebrul chirurg Marius Barnard, cu care profesorul Cândea a lucrat și de a cărui prietenie și apreciere s-a bucurat, cazuri de pacienți salvați de chirurgul român și de echipa lui prin intervenții inovative și transplanturi, fragmente din interviuri cu cel omagiat, care s-au constituit într-o confesiune tulburătoare și o adevărată profesiune de credință.

Reprezentanții Ministerului Educației Naționale și ai Ministerului Cercetării și Inovării, rectorii unor universități și alți exponenți ai mediului academic au oferit savantului Vasile Cândea diplome și plachete omagiale și au ținut alocuțiuni, care l-au prezentat și portretizat pe sărbătorit din perspectivă profesională, științifică și umană, subliniindu-i valoarea și contribuția excepțională la dezvoltarea științelor medicale românești. Între cei care au ținut să-i aducă un cordial omagiu celui aniversat, s-au numărat: prof. univ. dr. ing. Petru Andea, secretar de stat în Ministerul Educației Naționale, prof. univ. dr. ing. Ecaterina Andronescu, președintele Comisiei pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport a Senatului României, Gen. (r) prof. univ. dr. Ion Țintoiu, discipol al profesorului Cândea în cadrul Spitalului Militar Central, prof. univ. dr. Smaranda Angheni, rectorul Universității Titu Maiorescu din București. Trebuie precizat – și d-na Rector Smaranda Angheni a vorbit, în special, din această perspectivă – că Profesorul Vasile Cândea a participat la înființarea Universității Titu Maiorescu, în primăvara anului 1990. Calității de fondator i s-a adăugat, de-a lungul anilor ’90 și 2000, funcția de Prorector al Universității Titu Maiorescu, poziție managerială din care Profesorul Cândea a avut o contribuție hotărâtoare la dezvoltarea Universității și la imaginea actuală din spațiul public a acesteia: cea mai bună universitate particulară din România.

Într-o societate care are nevoie acută de repere și de modele, Profesorul Vasile Cândea este un model de competență, profesionalism și dedicație, ca medic de excepție, profesor, cercetător și, nu în ultimul rând, ca Om cu majusculă, care și-a dedicat întreaga existență salvării și binelui semenilor. În același timp, Generalul Vasile Cândea este un model de patriotism, un sentiment care astăzi trebuie recuperat la nivelul societății și al fiecărui cetățean. Semnificativă este o dezvăluire  făcută de Profesor într-un interviu, filmat cu ani în urmă: deși i s-au făcut propuneri concrete de a rămâne în Occident în timpul regimului comunist, a refuzat, pentru că dorul și dragostea de România și de locurile natale (comuna Viișoara, județul Teleorman) au fost mult mai puternice decât orice tentație. Ar fi de dorit ca o personalitate precum Vasile Cândea, medic, profesor, savant, general al Armatei Române, nume de prestigiu al științei medicale românești și al mediului academic, să fie asumată ca model în special de tinerele generații. La mulți ani, Domnule Profesor!